Fiscul va publica numele persoanelor fizice care au restanțe de peste 100 de lei

243

ANAF a decis joi să publice numele persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei, vizând îmbunătăţirea colectării taxelor.

“Probabil că listele sunt deja făcute şi că numai urmează să fie publicate. Este pentru prima dată când fiscul decide ca datoriile persoanelor fizice să fie date publicităţii. Din ce se înţelege din proiectul de ordin, este vorba despre orice datorie restantă a persoanelor fizice la bugetul de stat, spre exemplu impozitul pe venit, contribuţii sociale sau de sănătate survenite pe baza veniturilor din profesii liberale, activităţi independente şi alte tipuri de activităţi. De asemenea şi datoriile PFA, din ce se înţelege, vor fi incluse”, a declarat, porivit MEDIAFAX,  consultantul fiscal Adrian Benta, citat de ZF.

Surse din ANAF au explicat că ordinul preşedintelui ANAF a fost dat pentru a publica datoriile persoanelor fizice cu mari averi, care au restanţe la bugetul statului. Primele date vor fi publicate în luna aprilie şi vor consemna datoriile persoanelor fizice la sfârşitul lunii martie.

Organele fiscale centrale publică pe pagina de internet a ANAF lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante şi suma acestor obligaţii. Listele se publică separat pentru debitori – persoane juridice, şi debitori – persoane fizice.

Obligaţiile fiscale restante sunt cele existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării listei.

Gazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza