DISTRIBUIȚI

Valeriu Butulescu este poet, prozator, dramaturg, traducător şi autor de aforisme. S-a născut în satul Preajba, judeţul Gorj şi a venit în Valea Jiului în anul 1964, când, spune el, regiunea “se dezvolta spectaculos”. A fost student al Institutului de Mine din Petroşani, după care a plecat cu o bursă de studii la Academia de Mine şi Metalurgie din Cracovia, pentru ca mai apoi să se întoarcă în Valea Jiului să pună în aplicare cunoştinţele dobândite. Valeriu Butulescu va explica pentru cititorii Gazetei de Dimineaţă ce l-a determinat să rămână să îşi desfăşoare activitatea în această zonă, cum vede Valea Jiului în 2016, faptul că pericolul depopulării se vede cu ochiul liber prin “tot mai puţinele ferestre luminate în blocuri” şi va încerca să contureze o imagine a Văii Jiului în 5 ani de zile.

Valea Jiului 1964

În opinia lui Valeriu Butulescu, în 1964, regiunea Văii Jiului era una prolifică.

“Am venit în Valea Jiului în toamna lui 1964, la şcoală, după ce terminasem primele patru clase în satul natal, Preajba. M-a luat cu el fratele meu mai mare, Ion Butulescu, pe atunci tânăr profesor de matematică la Liceul de cultură generală (actualul Liceu de informatică). A fost un profesor excepţional, care a format generaţii întregi de elevi, într-o perioadă în care şcoala (aşa comunistă cum o credeau unii) era şcoală. Ochii mei miraţi de copil au văzut cum creşteau oraşele Văii Jiului, mai ales Petroşaniul, am văzut ridicându-se turnurule minei Livezeni, Casa de cultură, corpul nou al Teatrului Ion D. Sîrbu, noile clădiri ale universităţii,  şcoli noi, întreprinderi şi blocuri de locuit. Valea Jiului se dezvolta spectaculos. Pe atunci se investea în minerit, erau locuri de muncă (unele foarte bine plătite) şi oamenii veneau aici din toată ţara, plini de speranţe”, povesteşte Valeriu Butulescu.

Valeriu Butulescu şi-a consolidat studiile în domeniul mineritului la Academia de Mine şi Metalurgie din Cracovia şi s-a reîntors în Valea Jiului pentru a aplica cunoştinţele dobândite.

 “Am îndrăgit oraşul şi oamenii. După absolvirea liceului am devenit student al Institutului de Mine din Petroşani. Apoi, în urma unui concurs ţinut la Bucureşti, am câştigat o bursă de şase ani la studii în Polonia. Am avut fericita ocazie să studiez mineritul la Academia de Mine şi Metalurgie din Cracovia, socotită şi azi cea mai bună şcoală de minerit din lume. Odată licenţiat (cu calificativ maxim) a trebuit să revin în Vale, să pun în aplicaţie ce am învăţat. Pe-atunci, repartiţiile locurilor de muncă le făcea Guvernul, în funcţie de media de absolvire. Nu umbla nimeni cu CV-uri şi nu rămânea nimeni fără loc de muncă. Am revenit în Vale şi am rămas aici, în “Capitală”, pentru că studiasem temeinic mineritul, iar Petroşaniul era capitala mineritului românesc”, precizează scriitorul.

Valea Jiului 2016

Potrivit lui Valeriu Butulescu, la momentul actual, Valea Jiului “are nevoie de România, iar România ne priveşte cu o condamnabilă indiferenţă”.

“Lucrurile s-au schimbat. În mare parte, în bine. Oraşele şi-au schimbat faţa. Nu mai sunt aşa mohorâte ca în anii tinereţii mele. Lumea e îmbrăcată modern, studenţii nu mai au uniforme. Cenzura a dispărut. Putem face mitinguri de câte ori avem timp. Putem înjura guvernanţii, pentru că o merită. În ultimă instanţă suntem liberi să plecăm în bejenie, prin ţări străine, să îngrijim pe bani puţini bătrânii altora, în vreme ce ai noştri se sting în singurătate. Altfel spus, suntem liberi. Dar nu ştiu dacă toate aceste “cuceriri revoluţionare” compensează pierderea a peste 60.000 de locuri de muncă, închiderea uzinelor şi minelor Văii – zonă care în 1929 era cea mai industrializată din România. Sunt trist şi dezamăgit de criza fără precedent în care s-a prăbuşit mineritul nostru. Mai ales, de răceala ostilă a puterii centrale. Valea Jiului, în ultimul secol, a făcut enorm pentru România. Acum, când avem nevoie de ea, România ne priveşte cu o condamnabilă indiferenţă”, subliniază Butulescu.

Mineriadele – pata neagră pe imaginea Văii Jiului. Depăşirea şocului socio-economic cauzat de închiderea minelor.

“Minerii s-au dus la Bucureşti cu bună credinţă”, spune Valeriu Butulescu…

“Pentru mine, deşi au ieşit din perimetrul legii, niciodată mineriadele nu vor fi o pată. Minerii s-au dus la Bucureşti cu bună credinţă. Desigur, unii le-au dat să strige lozinci “Nu ne vindem ţara!” Multă lume a râs atunci de ce strigau ei. Dar astăzi, constatăm cu stupoare că oamenii aceea nu băteau câmpii. Între timp, ce avea mai de preţ această ţară s-a vândut, pe nimica toată! Minerii au protestat şi mai târziu, temându-se că-şi vor pierde locurile de muncă. Simţeau ei ceva. Pentru că astăzi, iată, sunt pe punctul să le piardă. Cum vom depăşi şocul? Greu de spus. Toate deciziile guvernanţilor din ultima vreme sunt şocante. Practic ne-au abandonat. În vocabularul lor, cuvântul la ordine rămâne insolvenţa! Atâta ştiu ei! Atâta pot! Probabil ne vom reîntoarce la lumea mirifică a satului. Pentru că, rămasă fără industrie, România va redeveni ceea ce a fost: o ţară eminamente agrară”, explică scriitorul Valeriu Butulescu.

Pericolul depopulării

Valeriu Butulescu este de părere că “ simţim din plin consecinţele depopulării”.

“Populaţia scade drastic, în măsura în care dispar locurile de muncă. E o lege nescrisă, un destin implacabil. Îi simţim din plin consecinţele. Tot mai puţini copii în şcoli. Tot mai puţine ferestre luminate în blocuri.

Valea Jiului în 3 cuvinte şi o culoare

“Creştere, măreţie, descreştere. Iar culoarea nu poate fi decât cea a cărbunelui:negru. Se asortează cu noua situaţie”, spune Butulescu

Valea Jiului în 5 ani de zile

Scurt exerciţiu de imaginaţie…

“Imaginaţia mea rămâne în primul rând legată de perimetrul minier. Peste cinci ani îmi imaginez un transportor cu bandă, care va lega Mina Livezeni de Termocentrala Ecologică de la Paroşeni. Îmi imaginez o nouă saţie de degazare în curtea Minei Livezeni, care să dreneze metanul din stratul 13, transformându-l în electricitate şi căldură. Îmi imaginez un abataj mecanizat, la această mină, cu combină modernă, care să scoată măcar 7000 tone de huilă pe zi. Îmi imaginez mii de studenţi (foarte mulţi străini) la Universitatea din Petroşani. Îmi imaginez domeniul schiabil Parâng finalizat, cu telegondolă, hoteluri şi mii de turişti, stând la coadă, la cele patru telescaune. Îmi imaginez campionatele europene de schi alpin, organizate la Petroşani! Şi să nu-mi spuneţi că visez. Polonezii şi bulgarii au reuşit asemenea performanţe. Şi nu sunt cu nimic mai deştepţi, nici mai harnici, decât noi”, concluzionează scriitorul Valeriu Butulescu.

În ediţiile următoare ale GDD vom continua să analizăm imaginea Văii Jiului.

Bianca HOLOBUŢ

sursa foto: facebook

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza