IMPACTUL PIERDERII LOCULUI DE MUNCĂ Psihologul Adrian Kelemen: ” Minerul ştie că el în felul acesta se face util societăţii, dându-i cărbune”.

358

ŞOMER

„Mă recomand Mitruţ şi sunt miner.

Mai bine zis, eram. Azi sunt şomer.

Desigur m-aţi văzut în gura Pieţii

Amestecat din zori cu precupeţii.

N-am nici o treabă.

Stau şi casc, şi-aştept

Cu braţele cruciş puse pe piept.

Am fost şi salahor şi vizitiu –

 Dar parcă tot ce-am fost mai pot să ştiu?

 Acum, am altă slujbă: sunt şomer.

Ţin ochii în pământ, mă uit la cer.

Am două braţe – nu le-aş mai avea,

 Căci nimeni n-are de lucru să le dea.

Şi iacă-aşa căzut-am eu, Mitruţ,

Fruntaş printre fruntaşi, din lac în puţ.

Ba uneori, când nu mai prididesc,

 Întind sfielnic braţul şi cerşesc.

Iar seara mă cobor cu paşi înceţi şi trişti,

 Ferindu-mă cu teamă de gardişti,

Sub pod pe unde trece apa vie,

 Şi-adorm şi-aş vrea să dorm pentru vecie”- text preluat dintr-o culegere veche de poezii comuniste

Cu Mitruţ se poate identifica oricare dintre cei 1.130 de angajaţi ai unităţilor miniere Uricani şi Paroşeni. Dacă nu toţi odată, cel puţin 145 dintre ei vor deveni „Mitruţ”  în cursul anului curent, când vor fi disponibilizaţi. Restul, de până la 1.130, au siguranţa că vor fi distribuiţi în acest „rol” şi au şi un termen- anul 2018. Există posibilitatea ca Valea Jiului să devină „Valea lui Mitruţ” dacă ne gândim şi la cei aproximativ 6.500 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara, a căror soartă atârnă de un fir de aţă. Aţă mânuită de păpuşari neîndemânatici.

Nelinişte, teamă,  nervozitate care ajunge până la disperare, frustrare şi durere. Acestea sunt o parte dintre stările care îl domină pe „Mitruţ” sau dacă renunţăm la mască, pe orice miner sau energetician care nu are siguranţa zilei de mâine. Impactul pierderii locului de muncă este un subiect delicat explicat pentru cititorii Gazetei de Dimineaţă de psihologul Adrian Kelemen.

Adrian Kelemen, este psiholog specialist în  psihologia transporturilor şi în psihologia aplicată în securitate naţională şi practicant autonom în psihologia muncii şi organizaţională. Acesta lucrează în Petroşani, în cadrul Cabinetului Psihologic Individual Silvana Capriş.

Abordare

În momentul în care oamenii ajung într-un impas de acest gen (șomajul), ei trebuie să înţeleagă foarte bine situaţia în care se află. Pierderea locului de muncă este considerată unul din cei mai mari factori de stres cu care se poate confrunta omul în decursul vieţii lui.

E un moment destul de dificil pentru unii dintre ei. Sunt poate unii care se apropie de vârsta pensionării şi mai au un an sau doi şi atunci se gândesc că pot merge să lucreze ca agenţi de pază undeva, spre exemplu, pentru a-şi completa vechimea până la vârsta pensionării. Sunt câţiva care sunt poate proaspăt anagajţi şi pentru ei poate să nu fie o problemă la fel de mare ca pentru ceilalţi, pentru că ei nu s-au ataşat aşa de tare de locul de muncă. Rămâne problema celorlalţi care au lucrat doar la acest loc de muncă şi care poate că nu au pe ce să se bazeze”, a spus psihologul practician autonom, Adrian Kelemen.

Lista cu pierderile

Pierderea locului de muncă atrage după sine o serie de alte pierderi, după cum spun psihologii.

„Pierzi,pe de-o parte, o grămadă de alte lucruri. Pierzi statutul. Tu ai un statut în momentul în care lucrezi, statut profesional. Pierzi puterea şi independenţa financiară, îţi pierzi un anumit mod de a-ți organiza programul, pierzi legătura cu colegii, cu colectivul. Un astfel de eveniment poate să îţi afecteze şi imaginea de sine şi are efecte şi la nivel emoţional. Fiecare dintre lucrurile acestea pot fi resimţite într-un mod diferit de către oamenii care se află într-o asemenea situaţie. De la caz la caz. Contează pe de-o parte ce vârstă ai. Un tânăr poate să spună că se va descurca. Unei persoane de vârstă medie, care nu se apropie nici de pensionare, îi va fi foarte greu să înţeleagă toată situaţia asta. Contează ce suport ai din partea familiei. Indiferent că vorbim de cel financiar sau că vorbim de suportul afectiv, emoţional pe care familia ţi-l poate oferi.  Şi pierderea contactului cu colegii este o problemă. Nu mai şti ce să faci cu timpul tău liber. Mai contează dacă ai mai fost sau nu în situaţia asta. Dacă te-ai mai aflat în acest punct, ai dezvoltat nişte mecanisme care te pot ajuta să ieşi mai uşor din ea”, a explicat Adrian Kelemen.

Ce sunt eu?

„Dar parcă tot ce-am fost mai pot să ştiu?”

„Dacă îi ceri unui om să spună ceva despre el,  se poate observa că printre altele, va alege să spună nişte trăsături fizice şi o să spună ceva şi despre aspectul profesional. El foarte mult se identifică cu profesia pe care o are. Se pierde imaginea asta de sine. Dacă eu am fost inginer, nu mai pot să spun că sunt inginer, din moment ce nu mai am locul ăla de muncă. Pierzi scopul tău în viaţă. Minerul ştie că el în felul acesta se face util societăţii, dându-i cărbune. Uneori pierzi şi încrederea în sine atunci când te confrunţi cu pierderea locului de muncă, iar tu eşti singurul care pleacă de acolo, când eşti concediat. Atunci te gândeşti că nu eşti în regulă, că nu te-ai ridicat la nivelul aşteptărilor la locul respectiv de muncă. Aici fiind vorba despre o disponibilizare colectivă, acest tip de vinovăţie nu se va resimţi la fel”, spune psihologul.

Etape

Fiecare traumă are etapele ei…

„Prima dată e partea aia de negare. Tu ai pierdut locul de muncă şi te gândeşti că nu se poate, te întrebi de ce ţi se întâmplă ţie. După aceea vine furia îndreptată către ceilalţi, de cele mai multe ori. După aceea urmează furia îndreptată înspre tine. Apoi urmează o fază de retragere. Nu mai ieşi din casă, câştigi în greutate şi după ce îţi dai seama că nu e bine nici aşa, începi să te gândeşti cu ce poţi veni tu pe piaţă, ce atu-uri ai. Începi să ţi le explorezi şi de abia după aceea începi să cauţi activ un al loc de muncă.  S-ar putea ca unii dintre oameni ăştia să rămână blocaţi în anumite etape. Mulţi rămân în punctul furiei îndreptate către ceilalţi. Alţii rămân  în faza de retragere şi devin o povară pentru familie, nu mai contribuie cu nimic şi uneori dezvoltă tulburări psihice. În general, asociate cu pierderea locului de muncă sunt depresia şi anxietatea. Alţii rămân aici pentru perioade lungi de timp. Cel mai util pentru om este să treacă peste fazele astea şi să le înţeleagă”, a precizat Adrian Kelemen.

Factorii de care depinde depășirea traumelor

Reticienţa de a apela la un specialist este un minus al societăţii actuale.

„Depinde de cât suport ai în familie, de ce vârstă ai, dacă ai mai fost sau nu în situaţia asta. Atunci treci cu mai mare uşurinţă prin toate situaţiile astea. Poate, unele dintre ele le şi sari. Dacă nu, e probabil nevoie de ajutor specializat. Există specialişti în orientare profesională, reorientare profesională, în carieră profesională, iar omul este reticent la aceştia. Dincolo de salariile compensatorii ar trebui să li se asigure şi câteva şedinţe la un specialist în consiliere  şi orientare profesională. Oamenii care pierd un loc de muncă nu îşi vor permite să vină la un specialist şi atunci ar fi bine să li se asigure această consiliere”, a subliniat Kelemen.

În ediţiile de săptămâna viitoare ale Gazetei de dimineaţă, vom ţine lampa aprinsă şi îndreptată către subiectul protestelor minereşti văzute tot prin ochii psihologului Adrian Kelemen.

Bianca HOLOBUŢ

Foto: profit.ro

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza