DISTRIBUIȚI

Complexul Energetic Hunedoara a dat, marți lovitura, încasând, potrivit directorului general Emil Floruț, 4 milioane de lei. Banii vin de pe energia vândută pe piața de echilibrare, iar directorul general spune că nu va accepta să funcționeze pe pierdere.

Directorul CEH spune că a vândut, marți, energie de 4 milioane de lei pe piața de echilibrare cu cele două grupuri care funcționează la Mintia. Floruț spune că vrea eficiență și nu funcționare în pierdere, dând exemplu lunile trecute când Termocentrala Paroșeni a funcționat pe pierdere.

Emil Floruț, mai spune că vrea CAF-uri pe gaz și microhidrocentrale , dar și fotovoltaice, astfel încât să asigure mixul energetic în cadrul structurii energetice hunedorene. Așa că la anul va fi reluată ideea construirii de microhidrocentrale de cel puțin 10 Megawatti.

Directorul CEH vrea să ia în leasing două CAF-uri de 50 de megawatii pe gaz, unul pentru Mintia și unul pentru Paroșeni cu care la vară să asigure serviciile de sistem și apa caldă, pentru a face pe perioada verii stocuri de huilă. În aceste condiții, directorul general al CEH susține că în viitorul sezon rece, complexul va avea stocuri de huilă de cel puțin 200 de mii de tone.

O altă idee a directorului CEH este aceea de a scana magistralele de termoficare din Valea Jiului și Deva. Emil Floruț spune că a vorbit cu o firmă japoneză, cu care a colaborat și la Oradea, și săptămâna viitoare va ajunge la complex un echipament cu cameră video cu care se va scana din interior magistrala de termoficare.

”Dacă tot spune lumea că am idei futuriste, vreau să aduc futurismul în practică. Vom băga roboțelul pe magistrală și așa vom determina din interiorul acesteia unde sunt fisurile, dar și locurile în care sunt conexiuni ilegale la rețeaua de termoficare”, a spus, pentru GDD, Emil Floruț.

 

Emil Floruț susține că de când a fost instalat în poziția de director general, pierderile CEH s-au redus cu 30 la sută. În condițiile acestea, dacă mai stă încă 90 de zile în fruntea companiei, aceasta nu va mai avea nicio pierdere.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza