Mineritul și energia pe cărbune sunt aproape de faliment. Se înființează însă comisii și comitete

230

Producătorii de energie pe bază de cărbune din România se confruntă cu mari probleme economice ce determină pierderea drepturilor angajaților,  trimiterea personalului în concediu de așteptare, dar și disponibilizări de personal. Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență de două luni, iar Complexul Energetic Oltenia se îndreaptă și el pe același drum. Lipsesc soluțiile de revigorare a industriei extractive și a energiei electrice pe bază de cărbune, însă se creează comisii și comitete.

 

UNPR a anunțat, luni, că va depune în Parlament o solicitare de înființare a unei comisii speciale de anchetă formată din senatori și deputați care să verifice situația Complexului Energetic Hunedoara și a Complexului Energetic Oltenia.

”Comisia de anchetă își propune să afle cauzele care au condus la intrarea în dificultate a celor două mari complexe energetice, Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia,  dar mai ales vrea să furnizeze câteva recomandări care să devină obligatorii pentru Guvern, pentru remedierea situației și pentru scoaterea din insolvență a Complexului Energetic Hunedoara și salvarea industriei mineritului, și salvarea industriei energetice din România. Aceste două mai complexe pot furniza 50 la sută din necesarul sistemului energetic național”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Haralambie Vochițoiu, senator de Valea Jiului.

Potrivit sursei citate, comisia parlamentară de anchetă va fi formată din 15 sau 17 membri, discuțiile urmând a fi încheiate pe parcursul acestei săptămâni.  Vochițoiu mai spune că această comisie va avea un președinte, doi vicepreședinți, un secretar și un staff tehnic de specialiști.

”În 22 martie sper să fie votată comisia în plenul comun al celor două camere. Această comise va avea o forță extraordinară. Va fi publicată hotărârea în Monitorul Oficial, vom avea dreptul să chemăm la audieri pe cine considerăm că poate să ne furnizeze toate informațiile, să ne dea toate documentele pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate și să găsim soluții. Asta este cel mai important. Sper ca raportul acestei comisii să nu întârzie mai mult de trei luni de zile de la data înființării”, a mai spus Vochițoiu.

UNPR a anunțat înființarea comisiei parlamentare de anchetă după ce la finele săptămânii trecute ministrul Energiei a anunțat înființarea unui comitet de coordonare pentru activitatea minieră.

”Mă bucură interesul parlamentar pentru Complexul Energetic Hunedoara. Dialogul este mereu cea mai bună soluție pentru a rezolva problemele cu impact social major. CEH are nevoie mai mult ca oricând de profesionalism și de a strânge la un loc toate energiile pozitive ale celor care îi vor cu adevărat binele. Pentru Complex există soluții, dar e nevoie de muncă, de asumarea responsabilităților, de decizii urgente, în cunoștință de cauză, luate la timpul lor, iar nu trenate ca până acum. Cărbunele este extrem de important pentru securitatea noastră energetică și acest lucru nu trebuie uitat”, a spus, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

Comitetul înființat de ministrul Energiei își propune analizarea stării anuale a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune și uraniu.

Potrivit Ministerului Energiei, Comitetul va propune măsuri de eficientizare și reorganizare, în scopul asigurării cererii de resurse energetice necesare atingerii obiectivelor de securitate energetică, competitivitate și durabilitate ale României.

Comitetul înființate de ministrul Energiei este coordonat de secretarul de stat Corina Popescu.

„Sectorul minier are nevoie de cele mai bune măsuri de redresare și reorganizare pentru a putea menține un mix energetic echilibrat în Sistemul Energetic Național. Avem nevoie de măsuri urgente și viabile pentru ca acest sector să supraviețuiască, iar specialiștii din Comitetul de Coordonare au sarcina să identifice cât mai repede aceste soluții, ținând cont de realitatea cu care se confruntă sectorul și de contextul internațional”, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în ministerul Energiei.

Victor Grigorescu, ministrul Energiei, susține că atunci când vine vorba despre sectorul minier din România, aude mereu că ””cineva (nu e clar cine) vrea să desființeze mineritul, să închidă minele și să lase oamenii pe drumuri”.

” E greu să răspunzi oamenilor supărați, care au lucrat în întreprinderi împinse către dezastru financiar, că deși nu e vina lor, ei sunt cei care plătesc mereu prețul nepriceperii și a relelor intenții. Dar e ușor să răspunzi celor care aruncă dezinformări pe toate drumurile, de la înălțimea unui pretins profesionalism. Unde ați fost până acum domnilor? De ce nu există nici o politică limpede pe care statul să și-o asume atunci când vine vorba de minerit? Am decis înființarea Comitetului de Coordonare pentru Activitatea Minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune și uraniu. O mină nu se închide când vrea unul sau altul, iar destinul unui sector vital pentru siguranța energetică nu se decide prin emisiuni TV. E timpul unor concluzii clare, trase de specialiști care își pot dovedi profesionalismul și care sunt capabili să își asume răspunderea pentru decizii. Transparența nu presupune timp petrecut în spațiul public, ci mai ales să iei decizii și să le fundamentezi just”, afirmă ministrul Victor Grigorescu.
Prima întâlnire a Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră va avea loc în cursul acestei săptămâni.

În cazul CEH, trei luni pare a fi mult prea mult în condițiile în care compania e în insolvență de două luni de zile și nu se întrevăd soluții de creștere a veniturilor. Mai mult, niciunul dintre contractele existente nu a fost denunțat, raportul privind cauzele și vinovații pentru insolvență nu a fost finalizat, singurii care au pierdut din drepturi fiind angajații.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza