Ministerul Energiei este de părere că, după ieşirea din insolvenţă, CEH trebuie protejat de FALIMENT

272
Decizia Curţii de Apel Alba Iulia privind ieşirea definitivă din insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara a stârnit îngrijorare, în condiţiile în care cei peste 200 de creditori ai societăţii ar putea bloca, în instanţă, activitatea CEH. Chiar şi Ministerul Energiei este de părere că respingerea procedurii de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara nu crează premisele unui proces facil de restructurare a companiei energetice şi trebuie identificate urgent măsuri pentru a evita intrarea acesteia în faliment.
Ministerul Energiei a precizat că a luat act de decizia Curții de Apel Alba Iulia luată marți, 8 noiembrie, prin care se respinge procedura de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
“Este o decizie definitivă a unei instanțe de judecată pe care Ministerul Energiei nu poate decât să o respecte și să i se conformeze. Ieșirea din insolvență a Complexului Energetic Hunedoara nu este o situație favorabilă societății și nu creează premisele unui proces facil de restructurare a companiei. Chiar și în această situație, în care societatea, aflată în dificultăți financiare enorme, nu beneficiază de protecția conferită de starea de insolvență, obiectivul Ministerului Energiei rămâne același: să restructureze și să eficientizeze societatea”, precizează oficialii Ministerului Energiei.
Pe de altă parte, oficialii din energie spun că planul pus în practică în ultimele luni privind măsurile de eficientizare a CEH continuă să fie viabil, iar Ministerul Energiei va identifica soluțiile necesare pentru protejarea companiei de pericolului falimentului.
Marți, 8 noiembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a analizat și soluţionat apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic în dosarul de insolvenţă. Magistrații de la Curtea de Apel au admis apelurile declarate, au dispus anularea încheierilor atacate pronunţate de judecătorul sindic și, în urma rejudecării, a respins cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, precum şi de către creditori. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă. Pentru perioada în care a fost numit administrator judiciar al CEH, Casa de Insolvență GMC Craiova va încasa 40.000 de lei, care se adaugă la suma de 32.000 de lei calculată de instanţă drept onorariu pentru prima perioadă de insolvenţă, din 7 ianuarie şi până în data de 3 mai, când Curtea de Apel Alba Iulia a dispus casarea sentinţei de intrare în insolvenţă a CEH şi rejudecarea dosarului.
După această nouă decizie a Curții de Apel este de așteptat ca CEH să fie din nou îngenunchiat de procesele intentate de creditori, așa cum s-a întâmplat și prima dată, după data de 3 mai 2016, când, după doar câteva zile de la decizia de scoatere a Complexului Energetic Hunedoara din insolvenţă, creditorii au început să ceară în instanţă executarea silită a societăţii energetice hunedorene.
Carmen COSMAN – PREDA
Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza