Mintia pe program de închidere. CEH mai poate fi salvat, dar doar Termocentrala Paroșeni și două unități miniere

230

Situația de la Complexul Energetic Hunedoara se agravează de la o zi la alta, însă societatea mai poate fi salvată. E drept că nu în actuala formulă, însă sunt active ce pot funcționa în cotinuare și care chiar se vor putea susține.

Remus Borza, președintele Euro Insol, casa de insolvență pe care statul român a propus-o ca administrator judiciar al CEH – propunere ignorată de instanța de la Tribunalul Hunedoara- este de părere că soceiatea energetică hunedoreană mai poate fi salvată. Borza nu vorbește însă de CEH în actuala structură ci de o nouă reorganizare.

”Poate fi salvată Termocentrala Paroșeni și chiar primele trei grupuri de la Mintia, cu condiția ca statul, ca uni cacționar, să vină cu bani pentru retehnologizare, și din patru mine  să fie pastrate două”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, Remus Borza.

Președintele Euro Insol a mai afirmat că Termocentrala Paroșeni ar urma să aibă lângă ea două unități miniere din cele care acum fac parte din CEH. În schimb, Termocentrala de la Mintia și celelatle două unități miniere vor fi trecute ”la conservare„ la societatea de închidere a minelor.

Complexul Energetic Hunedoara a făcut apel, nemulțumit de administratorul judiciar numit de Tribunalul Hunedoara. Termenul de judecată al apeului a fost stabilit pentru data de 5 aprilie.

Remus Borza spunea că orice zi de întârziere înseamnă la CEH pierderi de un milion de lei pe zi. Cu toate acestea, Borza spune că este dispus să preia societatea energetică.

”Mai vin la Hunedoara. Cu fiecare zi mă întărât și mai tare. Toată lumea cântă prohodul, că deja CEH e în faliment”, a completat Borza, cel care a scos Hidroelectrica din insolvență.

Borza spunea, pentru GDD, că Euro Insol nu preia companii falimentare ci numai cele ce pot fi salvate. În cazul CEH, Borza spunea în ianuarie,  că structura energetică hunedoreană va fi adusă pe linia de plutire în cursul acestui an, urmând ca în doi ani, compania hunedoreană să fie pe profit.

Borza a mai afirmat pentru GDD, că prima acțiune va fi aceea de a scăpa CEH-ul de ”băieții deștepți”, spunând la acel moment că aceștia nu își doresc ca el să fie numit administrator judiciar și că „dau din coate” pentru a fi numit altcineva.

Înființat în toamna lui 2012 din fuziunea termocentralelor Mintia și Paroșeni, cărora li s-au alăturat în vara lui 2013 minele considerate viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni- CEH a ajuns la datorii de peste 1,5 miliarde de lei (circa 400 milioane de euro).

În vara anului trecut, procurorii anticorupție au descins la CEH de unde au plecat cu mai multe documente legate de importurile de huilă, contractele de mandat ale celor care au condus societatea din postura de director general: Costel Alic, Daniel Andronache și Aurel Niculescu, dar și alte contracte economice. Până la acest moment, DNA-ul nu a comunicat vreun rezultat al verificărilor de la CEH.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza