Pastorală la Învierea Domnului

280
de Ziarul Vaii Jiului

† G U R I E,

 

prin harul lui Dumnezeu

Episcop al Devei şi al Hunedoarei,

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei cu prilejul Praznicului măreţ al Învierii!

,,Europa – un produs al creştinismului”

Învierea Domnului, Ortodoxia şi viitorul civilizaţiei euro-atlantice

,,Precum Egiptul este un dar al Nilului – după spusele lui Herodot,

la fel putem afirma, fără să greşim: Europa este un dar făcut lumii de creştinism’’.

Horea Roman-Patapievici

Iubiţi credincioşi,

Mare bucurie revarsă în sufletele noastre Praznicul Învierii Domnului. Ridicarea din morţi a Mântuitorului a avut repercusiuni mondiale, schimbând faţa pământului şi orientând în altă direcţie întreaga istorie a omenirii. Dar în ce direcţie, oare? În direcţia vieţii de dincolo, a lumii eterne, a existenţei fericite în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toţii mărturisim în Crez: ,,…aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”. Învierea Mântuitorului ne invită să trăim viaţa de aici pătrunsă de harurile Învierii, de realitatea vieţii de dincolo, să valorizăm existenţa pământească pe coordonatele vieţii cereşti şi veşnice; Învierea Domnului transformă viaţa pământească într-o posibilitate de pregustare a vieţii veşnice, într-o deprindere cu veşnicia! Prin Învierea Sa, Mântuitorul ne-a arătat că viaţa nostră continuă după moarte, într-o formă superioară, la un alt nivel al realităţii, iar pentru a fi acolo fericiţi, trebuie, de pe acum, să ne şlefuim fiinţa interioară, să ne disciplinăm sufletul, să eliminăm răul din viaţa noastră, să ne înnoim lăuntric: în limbaj creştin, să fim buni, să iubim, să iertăm. ,,Să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi”– precum ne îndeamnă cântarea pascală.

Dar oare, referitor la semenii noştri, Învierea Mântuitorului nu activează în noi nişte responsabilităţi? Ba da! În măsura în care ne înduhovnicim, ne sfinţim viaţa, ajungem la o întâlnire reală cu Dumnezeu, Îi simţim prezenţa în fiecare clipă în viaţa noastră, Îl simţim viu cu întreaga noastră fiinţă şi, în aceeaşi măsură simţim puternic datoria de a le vesti şi semenilor noştri adevărul suprem că viaţa continuă şi după moarte, că întoarcerea la Dumnezeu este cea mai inteligentă decizie a unei vieţi de om, că energia lui Dumnezeu este iubirea şi că doar această energie ne poate face fericiţi! Creştinul cu adevărat convertit revarsă permanent în jurul lui iubire şi pace. ,,Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea v-o dau eu…” (Ioan 14, 27) – spunea Mântuitorul.

Iubiţi fraţi şi surori,

Aceste adevăruri profunde, pe care le proclamă Învierea Mântuitorului şi care au jalonat istoria Bisericii şi a lumii în ultimii 2000 de ani, au devenit, din păcate, necunoscute pentru societatea europeană postmodernă sau ignorate. În Europa de astăzi se trăieşte ca şi când Dumnezeu nici nu există şi marea masă a elitelor politice şi academice din Europa se ruşinează să mai afirme convingeri creştine. Mai grav, există chiar o formă de prigonire subtilă a cetăţenilor europeni care sunt credincioşi practicanţi, întrucât acestora le este refuzat accesul la funcţiile publice de conducere.

Când spunem aceasta, facem trimitere la un caz macroscopic din trecutul relativ recent: candidatura unui creştin practicant, Rocco Buttiglione, la funcţia de comisar european, a fost refuzată, negându-i-se acestuia dreptul de a face distincţie între spaţiul privat şi spaţiul public. Tuturor cetăţenilor li se acceptă aceasta distincţie, respectiv, dacă ei respectă legislaţia în vigoare, au dreptul să gândească diferit faţă de prevederile legii, dar au datoria să respecte legea. Pentru că la insistenţele obositoare ale comisiei el a fost sincer şi a spus că, deşi crede că nu trebuie să existe nicio discriminare a persoanelor homosexuale, totuşi simte, în inima lui, că acest comportament nu este bun, a fost respinsă, pentru aceasta candidatura lui. ,,Şi veţi fi prigoniţi!…” (Matei 5,10)a fost profeţia Mântuitorului.

Deci, Europa, deşi creştină în origini, a ajuns anti-creştină în rezultat! – constantăm şi noi, parafrazându-l pe Konrad Reiser. De ce s-a ajuns la această situaţie? Pentru că nu am trăit suficient de adânc şi de convingător credinţa, pentru că nu am respectat cuvintele Sfântului Pavel: ,,Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire ’’(II Corinteni 8, 14).

Dreptmăritori creştini,

Care ar trebui să fie atitudinea noastră în faţa unei astfel de situaţii? Ce ar trebui să facem? Înainte de toate să ne rugăm! Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca lumea în care trăim să nu mai fie sesizată de elitele europene drept o lume fără Creator, drept o lume fără prezenţa tainică a lui Dumnezeu şi a Proniei Sale! Trebuie să ne rugăm ca liderii politici europeni să înceteze să mai refuze lumii noastre transcendenţa dumnezeiască! Să înceapă să accepte drept plauzibilă posibilitatea existenţei unei alte lumi, aflate în prelungirea acesteia. Iar aceasta, pentru că, dacă privim lucrurile cu maximă rigoare, lumea nu îşi are scopul în ea însăşi: ne naştem, creştem, ne înmulţim, îmbătrânim şi murim. Şi tot aşa, de mii de ani. Dacă nu urmează nimic dincolo de moarte, care este sensul? Răspunsul corect este cel dat de creştinism: sensul lumii acesteia nu este în ea, ci dincolo de ea! De aceea, Mântuitorul i-a spus atât de tranşant lui Pilat: ,,Împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 33).

Se spune că doi gemeni, în pântecul mamei, vorbeau unul cu celălalt: Tu crezi în viaţa de după naştere? R: ,,Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează’’. / ,,Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate o viaţă după naştere?’’ R: Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…’’. / Nici gând! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă, ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical’’. R: ,,Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici’’.  /R:  Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială într-un întuneric profund. / R: ,,Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi’’. / Pe mama? Tu crezi în mama? Şi, după tine, unde ar putea ea să fie? ,,Păi oriunde în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea nu am fi deloc. / Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!’’/ R: Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!’’.

Iubiţi fii întru Hristos,

Climatul de secularism dominant în Europa îi irită foarte mult pe exponenţii altor religii care trăiesc printre noi. Să ne amintim că, recent, un astfel de climat de secularism radical a dat naştere unor manifestări explicit profanatoare. La o renumită revistă de satiră din Paris au fost publicate imagini blasfemiatoare avându-l drept subiect pe Mahomed, întemeietorul islamului.

Secularismul radical din Europa a făcut să nu mai existe nimic sacru în spaţiul nostru, nimic care să nu poată fi atins de ironie sau chiar de batjocură, totul făcându-se în numele ,,libertăţii de exprimare’’. Dar lucrul acesta a declanşat un val de atentate sinucigaşe, orchestrate de exponenţii religiei islamice, care consideră că, pentru parodierea sacrului, pedeapsa este moartea.

S-a inaugurat astfel o nouă epocă în Europa, aceea a unei angoase generalizate, cauzate de perspectiva unor alte atacuri teroriste islamice. Ce este de făcut? Trebuie să redescoperim decenţa, să reactivăm, în fiinţa noastră, evlavia. Să fim respectuoşi la adresa personalităţilor sfinte din alte religii, pentru a respecta sensibilităţile altora şi pentru a putea pretinde o atitudine reciprocă. Atunci nu îi vom mai irita gratuit, iar civilizaţia noastră nu va mai apărea în ochii lor drept una ,,fără Dumnezeu’’, păgână, coruptă, degradată, blasfemiatoare. Spune Sfântul Apostol Pavel că ,,Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, ca să dobândim înfierea’’ (Galateni 4, 5), nu rătăcirea,ca să dobândim fiorul sacrului, nu duhul batjocoririi şi al ironizării.

Iubiţi fii sufleteşti,

Dar de ce oare vin musulmanii în Europa? Ce îi atrage la noi? Ei, bine, aceştia sunt fascinaţi de performanţele tehnologice ale lumii noastre, dar detestă cultura (şi religia) care a generat aceste performanţe. Un mare adevăr se cuvine acum să-l proclamăm, pentru că elitele europene l-au uitat: dezvoltarea economică (aflată azi în expansiune mondială) a apărut, în Occident, ,,prin înrâurirea creştinismului’’.

Cum adică? Oamenii de ştiinţă nu au făcut altceva decât să transfere în plan laic o învăţătură coagulată la o mare adunare bisericească, cunocută drept Sinodul I Ecumenic. Ce adevăr au proclamat atunci, în anul 325, oamenii Bisericii? Graţie Revelaţiei, ei au ajuns la concluzia că ceea ce este contradictoriu şi pare imposibil la un anumit etaj existenţial este perfect posibil şi deloc contradictoriu la un etaj existenţial superior, adică la un alt nivel al realităţii.

La un prim nivel de gândire, pare imposibil ca Iisus Hristos să fie şi om şi Dumnezeu, în acelaşi timp; la un etaj superior de gândire, acceptând Revelaţia, descoperi că nu este doar posibil, ci şi plin de consecinţe acest fapt. În planul fizicii mecanice, materia este materie, energia este energie, iar una nu poate fi alta simultan! Dar, dacă urcăm totul la un alt nivel al realităţii, la cel al fizicii cuantice, descoperim că, de fapt, se poate: lumina este, simultan, şi undă şi corpuscul, şi materie şi energie! Iată, deci, că, transferat adevărul teologic în lumea ştiinţelor, s-a revelat a fi o sursă uluitoare de posibilităţi concrete, care a dus la dezvoltarea tehnologică de astăzi, dezvoltare care  a schimbat faţa pământului. Aşa că noi, oamenii, am ajuns şi pe Lună, am ajuns să folosim ceea ce nu vedem, respectiv undele electromagnetice şi sistemele de comunicare wireless (fără fir), prin care dirijăm de la distanţă realitatea. Am descoperit şi folosit energia atomică. Iată că, graţie ştiinţei, am ajuns să fim ,,dumnezei’’ mai înainte de a merita să fim oameni. Totul este ca, acum, să nu folosim contra noastră ceea ce am descoperit. ,,Că Fiul Omului nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască’’ (Luca 9, 51). El vrea ca oamenii viaţă să aibă, şi să o aibă din belşug’’ (Ioan 10, 10).

Iubiţii mei,

Am urmat acest periplu împreună pentru ca să ne convingem de valoarea colosală a creştinismului în construcţia Europei şi a întregii civilizaţii euro-atlantice. E anormal ca astăzi să ne ruşinăm de creştinismul care a născut civilizaţia materială uluitoare în care trăim. Şi, dacă vom continua să o facem, vom fi extrem de vulnerabili în faţa celor care nu se ruşinează cu religia lor, ci dimpotrivă, o supra-evaluează, deşi aceasta nu a fost – de-a lungul istoriei – un generator de dragoste între oameni, precum a fost creştinismul. Spunea Sfântul Vasile cel Mare atât de frumos că Ortodoxia ,,linişteşte sufletul, potoleşte tulburarea gândurilor, înmoaie mânia, înfrânează poftele păcătoase, leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi, aduce cel mai mare bun: dragostea, ‚’’(Omilii la Psalmi, PSB – 17, Bucureşti, 1986, p. 184).

Rostul oricărei religii este să reverse dragoste între oameni, iar dacă nu o face, se demonstrează a fi o religie falsă, distrugătoare şi asasină, iar nu una coborâtă din cer, de la Dumnezeul iubirii. Rostul nostru, al Ortodoxiei răsăritene, este să confirmăm, graţie experienţei noastre mistice, adevărata şi cea mai adâncă identitate a lui Dumnezeu: aceea de iubire fără de sfârşit, care vrea pe pământ o civilizaţie a dragostei, iar din fiecare ţară vrea o patrie de fraţi. Acest mare adevăr, ,,ieri şi azi şi în veac, este acelaşi!’’ (Evrei 13, 8).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Acum, când ,,prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi, veşnice, să săltăm, lăudând pe Pricinuitorul, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri şi preaslăvit’’ (Slujba Învierii), să ne consolidăm convingerea că avem ceva extrem de valoros de oferit lumii noastre şi Europei întregi: certitudinea că Dumnezeu este iubire, adevărul că religia creştină este descoperită din Cer, de Sus, şi este o invitaţie spre a privi la lumea viitoare. Astfel, nu vom nesocoti constatarea prorocului David: „De n-ar fi fost Legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu’’ (Psalmul 118, 92).

Doar astfel vom reuşi să îi fascinăm şi pe exponenţii celorlalte religii şi doar atunci nu ne vom mai teme de ele, ci vom şti să le domolim, să le exorcizăm de agresivitate şi ne vom garanta un trai paşnic şi prosper pe acest pământ, iar în lumea de dincolo, fericirea fără de hotar!

,,Hristos a înviat!’’

Vă spune al vostru arhipăstor

şi de tot-binele doritor,

†  G U R I E ,

Episcopul Devei şi al Hunedoarei

Comenteaza

Comenteaza