Petre Nica: ”Mineri și energeticieni, pregătiți-vă de impact! Aterizăm forțat!”

305
Complexul Energetic Hunedoara este asemănat, de președintele Sindicatului Muntele, cu un avion necontrolabil pe care toată lumea vrea însă să îl prăbușească în loc să îl redreseze și să îl pună pe ”culoarul de zbor„.
Liderul Sindicatului Muntele afirmă că, deși Complexul Energetic Hunedoara este la un pas de faliment, grupurile de interese continuă să își facă simțită prezența. Interesul nu este unul comun, unul național, ci de genul ”scapă cine poate„ fără a lăsa însă urme care să conducă la aflarea adevărului despre cei care au distrus entitatea energetică.
Nu se știe cine va supraviețui din această aterizare bruscă, dar sigur foarte puțini vor fi aceia care se vor mai putea bucura după falimentul CEH! Mii de oameni sunt în pericolul de a deveni șomeri și fiecare e mai conștient de acest lucru mai mult decât oricând. Fiecare încearcă să caute soluții de salvare pentru el sau grupul lui. Prea puțini sunt cei care mai vor să redreseze avionul numit CEH, să-l aducă la sol cu toți pasagerii și apoi să decoleze doar cu cei pe care îi mai poate duce. E mult mai bine să-l prăbușești pentru că am uitat să vă spun, cutia neagră a avionului CEH  este Casa de Insolvență GMC pe care nu o avem la bord. Vom culege rămășițele, vom plânge, pentru că vom avea pe cine, dar nu vom afla niciodată cine ne-a făcut să plângem”, a declarat, Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele.
Sursa citată crede că ”pilotul CEH”, administratorul special al companiei, nu are experiența necesară pentru a scoate complexul din picaj.
”Avem, din păcate, un pilot tânăr și fără experiență care nu prea știe și nici nu va reuși să salveze compania de la dezastru. El sigur se va catapulta și va primi o altă sarcină de salvare. Avem la bord mecanici cu ore multe de zbor în energie și minerit, dar constată și ei că acest avion nu mai are nicio șansa, iar unii dintre ei, care au defectat sistemele avionului cu bună știință, cred ca e mai indicată o prăbușire mai ales că nu avem cutie neagră. De pe ecranele radar ale turnului de control de la Palatul Victoria am dispărut de mult… Nu vreau să cred, dar așa pare să fie! Genunchii la piept, vesta de salvare, Tatăl Nostru, și vorbim, dacă mai putem, după impact!”, mai spune Nica.
Președintele Sindicatului Muntele a transmis, marți, o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș în care afirma că ”România merge și fără Antene, dar nu merge fără Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara”.
Structura energetică hunedoreană a intrat în insolvență pe data de 7 ianuarie, după ce a acumulat datorii de peste 1,6 miliarde de lei. Până la acest moment, nu se întrevede nicio soluție de redresare a activității, condiții în care singura variantă pentru CEH rămâne falimentul. Acest lucru nu înseamnă altceva decât tăierea și vinderea la fier vechi a minelor și termocentralelor.
Gazeta de dimineata
 
 

Comenteaza

Comenteaza