DISTRIBUIȚI
de Ziarul Vaii Jiului
De curând a devenit disponibilă Sentinţa penală nr. 137/2016 a Judecătoriei Petroşani, document prin care, în primă instanţă, omul de afaceri petrilean Florin Aurel Ţurcaş a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. 
Personaj pitoresc, Florin Aurel Turcaş a fost unul dintre susţinătorii echipei Jurca – Curtean pentru primăria localităţii, mai cu seamă că fiica sa, Anca, s-a şi aflat pe lista candidaţilor PSD pentru Consiliul Local al oraşului Petrila.
Prin Rechizitoriul nr. 4718/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, Florin Aurel Ţurcaş a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
La data de 30.10.2015, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la magazinul alimentar situat la parterul unui bloc din Petrila, administrat de Ţurcaş, se comercializau ţigarete fără a fi marcate conform dispoziţiilor legale.
Au fost identificate în încăperea destinată comerţului, în sertarul tejghelei, 10 pachete de ţigări marca Rothmans, de culoare albastră, cu timbru de Ucraina.
În cea de-a doua încăpere a magazinului, utilizată ca magazie de depozitare a mărfurilor, au fost identificate 145 pachete de ţigări marca Rothmans (cu timbru de Ucraina, în pachete de culoare albastră), 490 pachete de ţigări marca Jin Ling (cu timbru de Duty Free, în pachete de culoare galbenă), 50 pachete de ţigări marca Marble (fără timbru, de culoare vişinie), 90 pachete de ţigări marca Compliment Slims (cu timbru de Duty Free, în pachete de culoare alb/ roşu). În total, în magazin au fost identificate 15.700 ţigarete fără timbru fiscal legal.
Cu privire la ţigaretele găsite în urma controlului menţionat, s-a stabilit că acestea au fost achiziţionate de către Ţurcaş din Lugoj, de la o persoană cu privire la care a arătat că nu poate furniza date de natură să conducă la stabilirea identităţii ei, la preţuri cuprinse între 6 şi 6,5 lei pachetul, în funcţie de marcă, iar acestea urmau să fie comercializate, în cadrul magazinului, la preţuri cuprinse între 8 şi 9 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor cuvenite la bugetul de stat, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA – este de 9.955 lei, fiind compus din taxe vamale, accize şi TVA, acesta fiind achitat integral în cursul procesului penal.
La individualizarea pedepsei, instanţa a reţinut că Ţurcaş a acoperit integral prejudiciul material cauzat prin infracţiune până la primul termen de judecată şi nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anteriori comiterii faptei, precum şi faptul că nu are antecedente penale, dar a mai fost cercetat pentru fapte similare fiind dispuse soluţii de netrimitere în judecată faţă de acesta, este o persoană integrată din punct de vedere social, are studii medii, este căsătorit, are trei copii minori şi are ocupaţie, astfel că i s-a aplicat pedeapsa închisorii,  pe o durată de 1 an şi 4 luni, cu suspendare, instanţa apreciind că această pedeapsă corespunde exigenţelor de reeducare a lui Ţurcaş şi de restabilire a ordinii sociale, lezată prin faptele acestuia. S-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reţinerii preventive, pe o durată de 24 de ore, de la data de 30.10.2015, ora 16:52, până la 31.10.2015, ora 16:52.
Judecătoria Petroşani a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, printre altele, Turcaş trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei oraşului Petrila sau al Primăriei municipiului Petroşani.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a apelat deja Sentinţa penală nr. 137/2016 a Judecătoriei Petroşani, dosarul fiind deja înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.
Turcaş nu este singurul susţinător al PSD Petrila care a avut probleme cu legea. Gheorghe Bobar, lider al organizaţiei locale, recent ales pentru un nou mandat în Consiliul Local al oraşului Petrila, a primit la Curtea de Apel Alba Iulia o pedeapsă de 150 de zile amendă, a 30 de lei/ zi, pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Bobar s-a îmbătat, s-a urcat la volan şi, pentru că în dreapta volanului i-ar fi picat o sumă de bani, pe care s-ar fi aplecat să o ridice, a ajuns cu bolidul în şanţ. S-a stabilit o îmbibaţie alcoolică de 1,5 la mie, Bobar fiind condamnat în primă instanţă la 8 (opt) luni închisoare cu suspendare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni.
Ziarul Văii Jiului
(sursa foto: facebook.com)

Comenteaza

Comenteaza