Petrileanca consilier DOINITA BALANESC pe locul 12 / PSD și PNL au definitivat listele pentru Consiliul Județean Hunedoara.

816

DEMNITATEA NU SE NEGOCIAZA – DOINITA MARIA  BALANESC

Doinița Bălănesc s-a încris în PSD și face parte din lista pentru CJ Hunedoara, alături de Sorin Vasilescu și Dacian Ciodaru sau fostul director al CEH, Daniel Andronache. De partea cealaltă, la liberali, Valea e reprezentată de Florin Mârza, Dana Damian și Claudiu Cornea.

PSD Hunedoara a anunțat, joi, lista consilierilor județeni, printre aceștia figurând și petrileanca Doinița Bălănesc, care recent a demisionat din PNL. Asfel, conform unui comunicat al PSD Hunedoara, lista celor 42 de consileri județeni propuși de social-democrați este deschisă de președintele Laurențiu Nistor.Urmează, în ordine, Sorin Vasilescu (fostul prefect de Hunedoara care a demisionat de mai bine de o săptămână), Ioan Ștaier, Rodica Dimulescu, Maria Ivăniș, Daniel Andronache (fostul director al Complexului Energetic Hunedoara), Mircea Bobora, Petru Hodor, Ioan Demeter, Eduard Felciuc, Ancuța Suciu, Doinița Bălănesc, Ioan Hirghiduș, Mircea Popa, Aurel Circo, Alin Iovănesc, Lucian Rus, Alina Dunca, Ion Hojd, Dacian Ciodaru, Adrian Petruș, Nicolae Stanca, Andrei Socaci, Lavinia Grigoriu, Sorina Cobori, Doru Gaită, Ioan Iliescu, Petru Lobonț, Cristian Gros, Alin Țambă, Mircea Tat, Călin Loiș, Ladislau Horvat, Dorina Achim, Adina Beciu, Emilia Clej, Cosmin Bolfoș, Simona Stârcescu, Liliana Vișa, Eugen Duma, Ioan Spătăceanu și Mihai Mureș

Și liberalii și-au definitivat lista pentru Consiliul Județean Hunedoara, aceasta fiind deschisă de actuala conducere a instituției județene, respectiv președintele Adrian David și vicepreședinții Dorin Gligor și Vetuța Stănescu. Aceștia sunt urmați, în ordine, de Liviu Antal, Florin Mârza, Ionel Burlec, Dan Magheru, Ionuț Șimon, Ovidiu Vlad, Valentin Popescu, Valeriu Bejenariu, Oana Frânc, Ovidiu Popa, Lenuța Armean, Florian Toma, Lucian Gherman, Florin Oprișa, Marius Mutulescu, Nicolae Chirilă, Viorica Popescu, Ilie Pârvan, Nicolae Morar, Ovidiu Botici, Daniela Popa, Dana Damian, Corina Jurj, Iulia Raicu, Ana Potinteu, Arpad Geller, Adriana Lupu, Claudiu Cornea, Cristina Chivu și Lidia Dobrei.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza