DISTRIBUIȚI

Organizația PRM Hunedoara a intrat oficial în cursa pentru alegerile din decembrie, depunând joi, la Biroul Electoral Județean, listele pentru Camera Deputaților și Senatul României.

Președintele PRM Hunedoara, Emanoel Andronache, este cel care deschide lista pentru Camera Deputaților. Locul al doilea îl ocupă Sevastian Rusu, profesor de istorie în municipiul Lupeni, urmat de Daniel Makai – președintele organizației de tineret PRM Lupeni.

Prim-vicepreședintele PRM Hunedoara, Nicolae Mincea, de profesie avocat, deschide lista pentru Senatul României, acesta fiind urmat de viceprimarul comunei Vața de Jos, Florin Vasile Băt. Locul al treilea pe listele PRM Hunedoara, îl ocupă președintele PRM Orăștie, Nicolae Teiși.

Tot pe lista pentru Senat figurează și președintele PRM Aninoasa, Maria Gudacu și Elisabeta Boia – președintele organizației de femei PRM Vulcan.

Bianca HOLOBUȚ

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza