DISTRIBUIȚI

Vasile Costache, fostul director al Edil Urban Petrila, societate intrată în insolvență, este de câteva zile șef la Pregoterm Vulcan.

Costache și-a dat demisia de la societatea nou înființată la Petrila pentru a lua locul falimentarei Edil Urban – Edil Sal Prest- invocând motive personale și medicale. După ce și-a rezolvat problemele la Petrila, Vasile Costache s-a angajat la Pregoterm Vulcan, societate ce are același obiect de activitate ca și fostul angajator.

”Am avut un post vacant de foarte multă vreme. A fost încadrat șef secție prestări servicii construcții. Are experiență de peste 20 și ceva de ani în această activitate. Eu l-am primit cu brațele deschise întrucât eu făceam și pe șeful de secție”, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineață, Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan.

Sursa citată a mai precizat că venirea lui Vasile Costache la Pregoterm este un beneficiu pentru societatea vulcăneană și că pe el nu îl interesează eventualele probleme care au fost la Petrila.

După ce a fost schimbat din funcția de director al Edil Urban/Edil Sal Prest, lui Costache i s-a dat un post de inginer șef, pe care l-a și acceptat, însă numai o perioadă.

Vasile Costache susține că a plecat de la Petrila din cauza unor probleme personale și de sănătate.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza