DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN
Luni, 16 mai, la Primăria oraşului Petrila a avut loc procesul de licitaţie pentru unele păşuni de pe raza localităţii.
Este vorba de o suprafaţă de 36,54 ha din păşunea Deforu, o suprafaţă de 20 ha din păşunea Roşiile, o suprafaţă de 97 de ha din păşunea Frunţi, de o suprafaţă de 15,90 din păşunea Bilele şi de o altă suprafaţă de 30 ha din păşunea Voievodu. Procedura trebuia efectuată, deoarece la la unele dintre aceste păşuni expirase contractul, iar la altele contractele au fost reziliate, cum ar fi, de exemplu, păşunea din Frunţi.
De data aceasta n-a mai fost deloc scandal, cum s-a întâmplat în alte dăţi la Petrila, pentru alte păşuni, când momârlanii au venit la redacţia ZVJ să se plângă. Licitaţia de ieri s-a finalizat în mod corespunzător şi fără evenimente discutabile. Toţi cei care au participat şi au câştigat au fost mulţumiţi.
După licitaţie ne-am întâlnit cu unul dintre cei care au participat la licitaţiile anterioare cu scandal. Omul ne-a spus că acum „s-a putut organiza licitaţie în mod ordonat şi fără ca cineva să mai ridice preţurile”, în timp ce în alte dăţi, la alte păşuni, preţurile au săltat din cauza „marelui fermier Dorin Curtean, care a urcat preţul”, după cum ne-a spus petrileanul, până la 20 de milioane de lei la hectar. Dacă lucrurile stau aşa cum sunt prezentate – omul, Petru Tiric, e din Petrila, are animale şi păşuni, a participat la licitaţii şi şi-a asumat cele declarate menţionând că declaraţia sa este cât se poate de reală –, atunci înseamnă că Dorin Curtean mai mult a încurcat, decât a descurcat iţele în păşunat şi degeaba promite şi crede că acum stă în cărţi pentru funcţia de viceprimar după alegeri, câtă vreme, iată, crescătorii de animale n-au o părere prea bună despre acţiunile sale. N-avem nimic cu nimeni şi nu ne interesează Curtean în mod deosebit, dar acuzaţia este una extrem de gravă pentru un fost funcţionar şi apare chiar în această campanie electorală după apariţiile destul de dese ale lui Dorin Curtean care promite în spaţiu public câte-n lună şi câte-n stele în aceste zile. Acest lucru enervează tot mai mult electoratul, oamenii ajung să se plângă în presă, decât să îi ia în serios lui Curtean cele susţinute. Mai multe nu spunem, dar observăm că petrilenii ştiu mai bine realitatea decât oricine, chiar dacă unii îşi fac iluzii că pot fenta cetăţenii din vorbe.
„Se laudă că angajează dacă sunt aleşi, că fac minuni, că dreg, vorbesc de domnii Curtean sau Jurca, dar când e să fie la o adică, în mod concret, mai mult vor încurca lumea. Şi dau un exemplu, cu domnul Curtean, legat de licitaţiile la păşuni, că tot a fost azi licitaţie la Petrila şi e de actualitate… Curtean zice că ţine cu oamenii, în mod special cu momârlanii. Tot asta zice în aceste zile… Dar el se bagă la licitaţii şi îi încurcă mai mult pe mulţi. Pe mine, că vorbesc acum de mine şi nu în numele altora, deşi mai sunt cazuri, m-a încurcat rău. Îmi spunea să-i dau eu un munte, ori Sterminos ori Poiana Muierii, că numai să semnez contractul, şi el atunci n-are treabă cu mine. Umblă cu tot felul de şmecherii de genul ăsta. Da, vroia să-i dau eu un munte! Asta face, licitează împreună cu momârlanii. Nu e cazul azi, dar s-a întâmplat în trecut. A luat păşunea de la Scovarda, asta ştiu sigur, dar pe alt nume. El zicea că aduce oi, dar a adus oile lui altul. Pe numele Dioane Ilina e luat la Scovarda. De pe urma tot a lui Curtean s-a ajuns la Frunţi să se liciteze la aproape 21 de milioane din câte ţin minte. Din cauza lui au crescut preţurile, nu din cauza altcuiva! Asta era acum patru ani. Dar ce să mai zic mai mult decât faptul că anul trecut mi-a zis în faţă, aici la primărie pe hol: Şi aşa te f..! Da, aşa mi-a zis, în faţă! Promit, că e campanie, dar nu fac nimic! Asta vreau să zic şi să se ştie, că eu şi-aşa n-am ce pierde. Promit că fac locuri de muncă şi când angajează pentru afacerile lor, cum e cazul domnului Jurca, aduc oameni din alte părţi, din Alba sau mai ştiu eu de unde, nu iau să angajeze tineri sau oameni din Petrila. Şi atunci ce tot promit? N-au cuvânt faţă de oameni… Eu sunt din zona Cimpa, Tirici, şi îi cunosc foarte bine. Mai multe nu spun, dar vreau să se ştie că mesajul meu a fost doar în legătură cu păşunile şi nemulţumirile momârlanilor faţă de faptul că domnul Curtean a reuşit mai mult să ne încurce, crescând preţurile, decât să ne descurce. Aşa că, să nu se mai laude! Acum, în campanie, promit şi iar promit… Aşa cred ei că ne prostesc, dar noi îi cunoaştem şi cred degeaba”, a declarat, pentru ZVJ, Petru Tiric, crescător de animale şi momârlan din zonă.

Comenteaza

Comenteaza