DISTRIBUIȚI

La ora 4 dimineaţa, în noaptea de marţi spre miercuri, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, a încercat să-l determine pe liderul minerilor de la Lonea, Vasile Păduraru, să renunţe la greva foamei. Negocierile nocturne au eşuat, însă.

Informaţia a fost făcută publică chiar de Vasile Păduraru care a povestit că, la 4 dimineaţa, în sala unde s-a adăpostit peste noapte de frigul de afară, s-a trezit chiar cu directorul general al CEH, Emil Floruţ, care a încercat să-l determine să renunţe la greva foamei, formă de protest extremă, declanşată încă de marţi dimineaţa. Păduraru spune că vrea fapte, nu vorbe, oricât de frumos ar fi „împachetate” acestea, aşa că a continuat acţiunea de protest, deşi marţi seara a avut nevoie de ajutor medical de specialitate.

 „A fost o noapte grea, de unul singur… M-am trezit peste noapte, pe la ora 4.00, cu domnul director general, în sala în care eram, şi a încercat ceva discuţii. Urmează să ne întâlnim, să discutăm, dar nu ştiu ce poate să rezolve domnul general la faţa locului, aici. Nu o să cedez până nu o să primesc un protocol concret, pe etape, pe fiecare mină în parte, pe tot CEH. Dacă discuţiile merg pe un făgaş bun, să zicem că aş renunţa să îl mai invităm pe domnul Premier aici, având în vedere că o să se scuze că are agenda încărcată, dar cu siguranţă domnul ministru Gerea va trebui să vină aici, în Valea Jiului. Dacă mai are curajul să ne mai dea un protocol cum a fost cel din mai, mincinos, va răspunde după aceea iar”, a declarat Vasile Păduraru, liderul minerilor de la Lonea, înainte de a intra la discuţii cu oficialii CEH.

De precizat că liderul minerilor de la Lonea reclamă “lipsa de decizie continuă a Ministerului Energiei în ceea ce priveşte CEH, atitudinea ostilă, imatură a Guvernului României în negocierile purtate la Bruxelles pentru viitorul Complexului Energetic Hunedoara, înjosirea minerilor şi energeticienilor din judeţul Hunedoara de către o clasă politică iresponsabilă şi care urmăreşte doar interesul de grup, respectiv voturile noastre, periclitarea locurilor de muncă ce nu mai pot fi recuperate şi aruncarea oamenilor în ghearele morţii”.

 Vasile Păduraru îi cere Primului Ministru Victor Ponta să vină în Valea Jiului, pentru a  afla adevărul de la mineri. Valea Jiului fierbe la propriu, iar minerii de la Lonea aşteaptă doar un semn din partea liderului lor pentru a protesta alături de acesta, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată.

Carmen Cosman – PREDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza