DISTRIBUIȚI

Fierberea din Valea Jiului, unde minerii nemulţumiţi vor să intre în grevă generală, vine la 17 ani de la Mineriada din 1999, finalizată cu celebra “Pace de la Cozia”, un acord în care Guvernul condus de Radu Vasile convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Istoria  a demonstrată, însă, că documentul a fost praf în ochii aruncat ortacilor, pentru a linişti spiritele.

La sfârșitul anilor ’90, Miron Cozma, șeful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, era liderul necontestat al minerilor şi de cele mai multe ori, având în spate zeci de mii de oameni, negocia de pe poziţii de forţă. Potrivit datelor vremii, Valea Jiului era zona cea mai scumpă din România. Guvernele au investit miliarde de dolari fără a reuși crearea unor locuri de muncă alternative, iar familii întregi trăiau din leafa de la mină a soțului. Pentru menținerea acestor drepturi alariale,  minerii erau dispuși să îl urmeze orbește pe Miron Cozma. În august 1998, sindicatele din Valea Jiului au început negocierile cu administrația pentru salarii. La 16 decembrie 1998, ministrul industriilor Radu Berceanu a declarat la televiziune că minele de la Dâlja și Bărbăteni vor fi închise, ca urmare a programului de restructurare a mineritului din Valea Jiului.datele vremii arată că minerii, conduși de Miron Cozma, iau decizia declanșării unei greve generale, la 18 decembrie 1998. Pentru negocierea punctelor de pe platforma întocmită de sindicaliști a fost solicitată prezența la Petroșani a ministrului Industriilor, Radu Berceanu și a primului ministru, Radu Vasile. Refuzul demnitarilor determină din nou greviștii să solicite plecarea la București. În fața unei astfel de perspective, primarul Capitalei (Viorel Lis) declară că nu va aviza un posibil marș de protest al minerilor în Capitală, în timp ce Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu, refuză categoric să pună la dispoziția greviștilor garniturile de tren solicitate pentru deplasarea la București.

 

Protest pentru salarii şi menţinerea minelor Dâlja şi Bărbăteni

 Aproape 15.000 de mineri din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor. Pe fondul unei situaţii extreme de tensionate, care risca să escaladeze, au loc mai multe runde de negocieri eșuate cu Comisia de Buget – Finanțe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă. Trupele de jandarmi intră în dispozitiv pe Defileul Jiului construind baricade, inclusiv prin detonarea stâncilor peste DN66.

În 14 ianuarie 1999 peste 1000 de protestatari au escaladat barajul înălțat în Defileul Văii Jiului şi au ameninţat că nu se vor opri decât în Capitală. Lista de revendicări a greviștilor a fost schimbată. Ei au renunțat la cele 30 de solicitări iniţiale, dar cer în schimb 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viață. Ministrul Industriilor a respins astfel de „aberații” şi, în replică, Miron Cozma a anunțat că 15.000 dintre ortacii săi și-au exprimat în scris dorința de a pleca spre București. Wikipedia scrie că, “sub comanda lui Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în cele 11 autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigînd că pleacă spre Capitală. Au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine, baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control. Peste 100 de mineri au trecut de Valea Jiului. Nici un jandarm nu era în zonă, trupele de ordine retrăgându-se la cîțiva kilometri, în spatele unui al doilea baraj”.

Au spart barajele

 La 15 ianuarie 1999 Judecătoria Petroșani declară ilegală greva minerilor, iar la 18 ianuarie Cozma decide începerea „Marșului spre București”.

 “Pe șoseaua spre Târgu Jiu erau amplasate baraje succesive din stabilopozi de beton. În câteva locuri, în special pe poduri, trupele ministerului de interne au abandonat camioane grele, cu roțile scoase. La fiecare baraj minerii înlăturau stabilopozii, iar jandarmii, după un schimb de pietre și gaze lacrimogene de câteva minute, se retrăgeau cu autobuzele spre urmatoarea baricadă. Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a demisionat în seara zilei de 19 ianuarie, când minerii au trecut de toate barajele forțelor de ordine din Defileul Jiului. La ieșirea din Defileu, după o noapte petrecută la Târgu Jiu (19/20 ianuarie), Cozma a decis continuarea marșului spre București, alegând drumul cel mai scurt, prin Râmnicu-Vâlcea. La acțiunea lor s-au solidarizat și contingente de mineri din Oltenia, Banat, precum și alte categorii de muncitori. Minerii erau transportați de 70 de autobuze si peste 200 de autoturisme și se deplasau disciplinat, avînd cercetași trimiși ca să culeagă informații despre dispunerea în teren a forțele de ordine. Aveau o organizare cvasimilitară, fiind grupați în funcție de exploatarea minieră de unde proveneau. Pe drum, coloana de protestatari a fost întampinată cu aplauze de către populația civilă din localitățile gorjene”, mai notează Wikipedia.

Speriat de amploarea manifestărilor, Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului, iar pe Autostrada București-Pitești au fost grupate dispozitive de jandarmi. Datorită rețelei de informatori, minerii au aflat din timp că la Costești, Vâlcea (la ieșirea din Horezu) era amplasat un nou baraj al forțelor de ordine și au decis să petreacă noaptea de 20/21 ianuarie în Horezu.

 

Bătălia de la Costeşti şi Pacea de la Cozia

Bătălia a început în jurul orelor 14 și s-a încheiat în jurul orelor 17, cu victoria minerilor. Forțele de ordine aveau aproximativ 2000 de combatanți, inclusiv trupe speciale DIAS (Detașamentul de Intervenție și Acțiuni Speciale) și BAOLP (Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice), însă numărul minerilor a fost, potrivit unor surse, de circa 20.000 de oameni. Minerii au străbătut pe jos cei 3 kilometri dintre Horezu și Costești, au încercuit zona și au atacat din toate părțile. Din spate jandarmii au fost atacați de săteni din Costești, înarmați cu pistoale de semnalizare.

Numărul jandarmilor căzuți în mâna minerilor se ridica la peste 1500 şi chiar prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu, a fost luat deasemenea ostatic.

Coloana de manifestanți își continuă drumul spre Râmnicu Vâlcea, după ce au îndepărtat stabilopozii și stâlpii de beton aflați pe șosea. Toate mașinile cu număr de București sunt distruse, fără discriminare. La Râmnicu Vâlcea, forțele de ordine au reușit să oprească încercarea câtorva sute localnici de a pătrunde în sediul Prefecturii, care este încercuit de manifestanții adunați în centrul localității și care scandează lozinci în favoarea minerilor şi a liderilor acestora.

 “Președintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului și a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-și exprima poziția față de evenimentele în curs. În timpul nopții de 21-22 ianuarie 1999 a fost emisă ordonanța de urgență care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, începând cu ora 14 a zilei de 22 ianuarie. Constantin Dudu Ionescu este numit ministru de interne și se produce înlocuirea unor cadre de comandă ale acestui minister. Pe șoseaua Râmnicu Vâlcea – Pitești, în dreptul râului Topolog, este amplasat un nou baraj, format din trupe MApN și DIAS”, mai arată sursa citată anterior.

 

Aflat în fața unui conflict fără precedent, primul ministru Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Primul ministru declara că: „Acțiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în mașini, se întorc la locul de baștină. În esență, aceste discuții au durat cîteva ore. Au fost depistate o serie de soluții care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente și participante la acțiunile revendicative”.

Din păcate, istoria recentă a arătat că totula  fost doar praf în ochii minerilor. Liderii lor au fost cercetaţi şi, ulterior, condamnaţi, iar pe minele Dâlja şi Bărbăteni a fost pus lacătul.

Carmen Cosman – Preda

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza