DISTRIBUIȚI

Valea Jiului a strâns rândurile în jurul Irinei

Când oamenii privesc în jurul lor, indiferent că  se opresc în loc, pentru o secundă sau că  aleargă cu toată viteza, se pot întâmpla lucruri minunate. Aproximativ 250 oameni au fost prezenţi duminică, începând cu ora 10, la Petrila, mai exact la Cheile Tăii, pentru a alerga, pedala sau  pentru a se întrece în cadrul unor probe sportive. Totul cu un scop bine definit, unul caritabil.  Micuţa Irina Ioana Gyurka are 3 ani şi 5 luni, este din Petrila şi a fost diagnosticată cu „picior strâmb congenital bilateral”. Are 7 operaţii la activ şi nevoie de altele pentru a putea merge pe picioarele ei. În rândurile celor prezenţi, s-au numărat şi persoane care nu au participat în mod activ la probele desfăşurate  ci au fost prezenţi doar ca să doneze o sumă de bani- „oameni simpli, oameni de afaceri, firme…”, spun organizatorii evenimentului.

 

„Începând cu ora 10:00 a avut loc o acţiune de caritate care a constat în trei probe sportive, bicicletă, alergare şi alergare cu obstacole. Am avut, ca participanţi la acţiune, cca. 250 de persoane, cu tot cu donatori, pentru că am avut oameni care au venit doar să doneze, să ajute fetiţa. Am avut ca parteneri, la această acţiune de caritate, SMURD-UL, Universitatea Petroşani, Primăria Petrila, Jandarmeria Montană, SALVAMONT Petroşani. Absolut tot ce s-a donat, toate cotizaţiile de participare, absolut toţi banii care s-au strâns au fost donaţi fetiţei. Are la activ 7 operaţii la ambele picioare şi are nevoie de mai multe pentru a se vindeca. Costul unei operaţii este de 8.500 de lei, din care jumătate este suportat de casa de asigurări, iar cealaltă jumătate trebuie să o suporte părinţii. În afară de asta, mama trebuie să îşi achite internarea în spital cât stă cu fetiţa acolo, deci sunt şi alte costuri nu doar operaţia în sine- transportul feţiţei…-, mai ales că ei sunt un caz social- sunt 4 copii, stau în chirie, tatăl nu este momentan în zonă”. S-au strâns banii pentru trei operaţii. Urmează să vedem şi câţi bani sunt în contul de la bancă. Noi asta am strâns astăzi de la oameni simpli, oameni de afaceri, firme…”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, Erika Santa, preşedintele Asociaţiei San Montan, organizator al evenimentului.

Realizări…

Potrivit organizatorilor, există un cont bancar în care s-au mai făcut donaţii pentru Irina Ioana Gyurka, iar săptămâna viitoare vor primi un extras de cont, pentru a afla exact ce sumă s-a adunat. Un lucru cert este că duminică s-au strans bani pentru 3 operaţii pe care Irina Ioana Gyurka le necesită.

„Astăzi s-au strâns peste 13.000 de lei. Am reuşit asta pentru Valea Jiului, puţin mai mult decât am strâns anul trecut pentru Edi, un alt băieţel bolnav, văd că lumea răspunde foarte bine la asemenea acţiuni şi să sperăm că vom  mai putea să  organizăm asemenea evenimente să mai putem  ajuta copilaşi care se află la ananghie, cazuri sociale”, a spus preşedintele Asociaţiei San Montan.

Al doilea eveniment caritabil organizat de Asociaţia San Montan în Valea Jiului…

„Noi organizăm de ceva ani asemenea evenimente, dar nu în Valea Jiului. Nu am găsit înţelegere de la bun început, oamenii nu erau de acord, nu ştiau ce facem. Abia anul trecut, când presa- şi aici o bulină mare pentru presă- mi-a prezentat un caz social, cazul lui Edi, un băiat bolnav de leucemie care avea nevoie de bani pentru un transplant de măduvă. Aşa a început în Valea Jiului prima acţiune de caritate de acest gen. Noi facem mai multe acţiuni de caritate pe an, dar genul acesta de acţiune este de anverugră mai mare. În fiecare an de Paşti, de Crăciun, de ziua copilului, noi strângem jucării, alimente, fructe şi le donăm copiilor de la orfelinate, de la plasamente, de la case sociale, case de copii din Valea Jiului”, a adăugat Erika Santa.

La  Banca Transilvania, pe numele Ozsvath Margareta (mama fetiței) există încă un cont deschis unde cei dornici să o ajute pe Irina Ioana Gyurka, pot face donaţii.- RO67 BTRL RONC RT02 1458 6701.

Bianca Holobuţ

sursa foto: sanmontan.ro

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza