DISTRIBUIȚI

Peste 300 de persoane au fost „Alături de Irina”, duminică, pe Cheile Tăii ( Petrila), acolo unde sportivii de la Asociația San Montan au organizat o acțiune caritabilă. Oamenii prezenți la eveniment au alergat, au pedalat și au dansat împreună pentru a o ajuta pe micuța Irina să strângă banii necesari pentru operațiile de care are nevoie pentru a merge.

13225101_1092991840772281_1081103674_o

Cu un batic roz pe cap, părul prins în codițe și cu doi ochi negri ce au privit atent mulțimea de oameni prezentă, Irina Gyurka a participat entuziasmată la evenimentul dedicat ei.

„Cea mai  mare dorință a mea e să văd fetița că merge pe picioarele ei, nimic altceva” – spune mama fetiței

„Irina are nevoie de aproximativ cinci operații, în funcție de cum evoluează starea ei din punct de vedere medical. O operație costă în jur de 8.000 de lei, însă jumătate decontează Casa de Asigurări. Nu mi-e greu, că am grijă de ea, dar mă doare sufletul pentru că o văd că suferă când vede alți copii pe afară că se joacă, că aleargă și și-ar dori și ea să încalțe papuci și să fugă printre copii”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Margareta Ozsvath, mama fetiței.

Povestea dureroasă a micuței Irina a început la câteva minute după ce a fost născută, când medicii au descoperit că fetița suferea de o formă severă de picior strâmb congenital bilateral. Crezând că picioarele i se vor îndrepta, doctorii i-au pus ghips, iar fetița a stat așa până la 10 luni. Au urmat luni grele pentru familia ei, fiindcă au umblat la ușa mai multor spitale pentru a cere ajutor. Acum, la doar trei ani, Irina a început să conștientizeze că este bolnavă și că nu e la fel ca și ceilalți copii. Își dorește să alerge, să se joace, iar gândul că într-o zi va putea avea picioarele drepte o face să fie răbdătoare.

„Când am născut-o am primit vestea că este bolnavă. Medicii i-au pus picioarele în ghips timp de 10 luni de zile. Am fost la mai multe spitale din țară, Cluj, Timișoara, București, unde ni s-a spus că nu i se poate face nimic. Într-un târziu am găsit la Sibiu un medic ce a spus că o poate opera”, mai spune mama fetiței.

Acțiunea caritabilă a fost una de impact în Valea Jiului, iar oamenii s-au solidarizat pentru o cauză nobilă.

„A fost neașteptat de bine, în sfârșit  oamenii din Vale își dau seama ce înseamnă o acțiune de caritate și nu mai stăm să ne ajute cineva, punem mâna și facem noi singuri pentru copiii aflați în dificultate. Irina este programată pentru prima operatie, iar în funcție de cum evoluează starea ei va fi pregătită și pentru cea de-a doua. Le mulțumesc oamenilor Văii Jiului pentru prezența masivă la acest eveniment, dar și celor care au venit din alte județe pentru a o ajuta pe Irina”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Erika Santa, președintele Asociației San Montan Valea Jiului.

Pentru Irina s-au strâns, până luni după-masa, peste 3.000 de euro. Contul la care se poate dona este deschis pentru cei care vor să dea o mână de ajutor:

RO67 BTRL RONC RT02 1458 6701 , deschis la Banca Transilvania pe numele Ozsvath Margareta (mama fetiței).

Iulia BĂLUȘĂ

Vocea Străzii

Comenteaza

Comenteaza