,,Şcoala Altfel” i-a adus pe elevi la Staţia de Tratare a Apei de la Jieţ

285

Mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „ I.G. Duca” din Petroşani și de la  Școala Gimnazială NR. 5 din Petrila  au vizitat, joi,  Stația de Tratare a Apei de la Jieţ, acțiunea făcând parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Școala Altfel”.

Cristian Ionică – șeful  Departamentului Producție de la Apa Serv – împreună cu șeful Stației de Tratare a Apei, inginerul Horia Ciocan, i-au condus pe elevi prin toate modulele stației și le-au explicat întreg procesul de tratare a apei, de la intrarea și până la ieșirea din stație.

Copiii au vizitat rezervoarele de apă, sala vanelor, sala filtrelor unde au asistat la procesul de spălare al filtrelor. La laboratorul au putut vedea cum se efectueaza analizele apei.

”Elevii au  învaţat de la specialiştii Apa Serv  despre traseul apei, de la  captarea de la surse  cât și informații esențiale despre importanța apei și a păstrării unui mediu cât mai curat și sănătos”, spun reprezentanții ApaServ.

Potrivit acestora, elevii au fost foarte receptivi la toate obiectivele vizitate punând întrebări pragmatice la care au primit răspunsuri pe măsură.

La finalul vizitei a avut loc o sesiune de verificare a cunoștinţelor acumulate, toţi copiii primind ca rasplată câte o diplomă personalizată din partea ApaServ.

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza