DISTRIBUIȚI

Senatorul Haralambie Vochițoiu și Alianța Pentru Hunedoara inițiază o petiție în vederea eliminarii apei meteorice de pe facturile hunedorenilor, aceasta reprezentând o problemă stringentă cu care se confruntă locuitorii județului, și nu numai, din cauza modului  în care este calculată factura la apă și canalizare pentru utilizatorii casnici.

Alianța pentru Hunedoara  solicită sprijinul tuturor hunedorenilor pentru a milita activ în continuare, pe lângă factorii de decizie, în vederea rezolvării problemei legate de apa meteorică. Una din principalele priorități ale Alianței pentru Hunedoara, în perioada urmatoare, va fi scoaterea apei meteorice din facturile consumatorilor casnici hunedoreni, petiția inițiată  putând fi semnată online la adresa: http://www.petitieonline.com/scoatei_apa_meteoric_din_facturile_noastre.

”În județul Hunedoara sunt doi mari operatori regionali pentru apă și canalizare, respectiv, Apa Prod S.A. Deva și Apa Serv Valea Jiului S.A.. Clienții acestor operatori, care beneficiază de servicii de apă și canalizare, trebuie să plătească și apa meteorică. În prezent, taxa este plătită de către consumatorii casnici, aceștia fiind taxați cu 1mc/lună/abonat din anul 2000, indiferent dacă plouă, ninge sau este secetă”, spune Haralambie Vochițoiu, președintele Alianței pentru Hunedoara.

Potrivit sursei citate, apa de ploaie (meteorică) se scurge pe stradă în rețelele de scurgere a apelor care aparțin localităților, iar responsabilitatea ca rețelele de scurgere a apei pluviale să nu se intersecteze cu rețeaua de canalizare a operatorului regional aparține autorităților locale.

Reprezentanții Alianței pentru Hunedoara consideră că taxa pentru apa meteorică este una ilegală.

”Toate aceste reglementări legale demonstrează că serviciul de canalizare și epurare a apelor meteorice este un serviciu distinct care trebuie plătit doar de către primării și eventual de persoane juridice (agenți economici). Apa meteorică (pluvială) nu este cuantificată, la acest moment, în niciun fel, adică nimeni nu știe exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă, așadar, baza de impunere este ilegală, iar această taxă nu trebuie plătită de consumatorii casnici din România. Din acest punct de vedere, Alianța pentru Hunedoara consideră ca fiind absolut necesară schimbarea acestei stări de fapt, care este ilegală și îi afectează pe toți locuitorii județului Hunedoara”, mai spune Vochițoiu.

Reprezentanții Alianței pentru Hunedoara cer de îndată reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara, ”care nu au luat nicio măsură până în acest moment, să solicite modificarea procedurii de tarifare, astfel încât consumatorii casnici să nu mai fie taxați cu apa meteorică, pe raza județului Hunedoara”.

Senatorul Haralambie Vochițoiu a avut în luna martie a acestui an o întrevedere cu președintele A.N.R.S.C.,. Doru Ciocan, în cadrul căreia a insistat ca, instituția mai sus amintită, să se implice în mod activ, în rezolvarea acestei probleme.

 Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza