DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN
O participare record şi de data aceasta la manifestarea „Toamna Petrileană”, care, de altfel, a fost anticipată de Executivul petrilean şi consiliul local, organizatorii acţiunii, mai cu seamă că petrilenii au beneficiat de un soare binefăcător pe tot parcursul celor trei zile, temperatura oscilând în jurul prânzului, până spre seară, undeva între 12 şi 16 grade. Şi aşa a fost cum s-a gândit şi ne-a mărturisit şi primarul Ilie Păducel, încă de miercurea trecută, când ne-a anunţat evenimentul, totul a decurs frumos şi normal, oamenii bucurându-se de zecile de standuri cu produse tradiţionale româneşti şi autohtone, în mod special, de spectacolele de muzică populară, dar, cum spuneam, şi de soarele vesel de pe cerul fără nori, mai degrabă primăvăratic decât unul de toamnă târzie.
Petrecere cu câteva zile înainte de de închiderea Minei Petrila
De pe zecile de standuri cu produse, petrilenilor le-au făcut cu ochiul fel şi fel de produse şi preparate din carne şi lapte, produse de panificaţie, legumele şi fructele puse frumos în evidenţă, iar simţurile le-au fost aţâţate de mirosul pastramei, cârnaţilor şi micilor de la grătarele încinse, sau, în cazul copiilor, de mirosul şi forma gogoşilor „fermecaţi” sau a vatei de zahăr pe băţ, nelipsite de la astfel de târguri de toamnă.
Trecând de toată mâhnirea dată de închiderea Minei Petrila la finalul acestei luni – marea majoritate a cetăţenilor vorbind în aceste zile cu tristeţe de acest eveniment cam peste tot prin târg –, petrilenii aproape că au uitat de acest lucru şi s-au reîncărcat energetic privind spectacolele de muzică populară, cântând sau jucând împreună cu artiştii de pe scenă. Interpreţi renumiţi, precum Adrian Stanca sau Cornel Todea, tineri sau copii din cadrul ansamblurilor locale „Bujorii Muntelui” sau „Junii Petrileni”, ai Şcolii Populare de Artă (instruiţi de profesorul Coconeţ) şi din cadrul altor ansambluri sau formaţii de pe raza localităţii au făcut deliciul publicului.
Niciun ban de la bugetul local 
Ce este foarte important de precizat, toată organizarea s-a făcut fără bani de la bugetul local, primăria punând la dispoziţie doar terenul comercianţilor şi producătorilor. Mai mult, n-a fost percepută nicio taxă de stand sau de masă, acesta fiind un fel de bonus acordat de autorităţile locale acestor oameni, ca un mic sprijin pentru ei, dar şi un semn că pe viitor sunt invitaţi să mai participe cu astfel de mărfuri şi produse la viitoarele acţiuni organizate de primărie şi consiliul local.
Păducel, încântat de pita în ţest coaptă pe vatră cu frunze de curechi dedesubt…
Referitor la acest eveniment primarul Ilie Păducel ne-a declarat: „Mă bucur că am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi al colegilor din administraţia locală să organizăm şi în această toamnă  manifestaţie devenită tradiţională la Petrila. Ceea ce este impresionant este faptul că vedem că cetăţenii vin în număr tot mai mare la astfel de acţiuni, participând la spectacolele acestea frumoase, sau făcând cumpărături la standurile cu produse, amenajate pe strada principală a oraşului, în zona centrală. Ieri, vineri, am avut la ora 16:00, Balul Bobocilor de la liceu, organizat în casa de cultură şi prins în cadrul acestei manifestări, unde am avut peste 350 de suflete participante, plus alte câteva sute de oameni afară, iar azi, sâmbătă, vedem sute de oameni care se plimbă printre standurile cu produse, sau care servesc masa, precum şi alte câteva sute la spectacolul de muzică populară. Multe alte persoane urmează să mai vină, mii de petrileni fiind prezente doar azi, în interval de câteva ore, la evenimente. Standurile cu produse agroalimentare, din mai multe zone ale ţării, nelipsind, fireşte, nici cele din oraşul Petrila, respectiv produse din Cimpa, Maleia, Jieţ, Taia sau alte zone, sunt anul acesta chiar impresionante. Marfă din abundenţă, produse bio, naturale, sănătoase, pentru toate buzunarele pot fi observate şi, după cum văd, cetăţenii cumpără din fiecare produs şi sunt mulţumiţi de calitatea produselor. Pe mine m-au încântat în mod expres standurile cu produse din zonă, în special cele cu carne de oaie, pastramă, cârnaţi de porc, caltaboşi, muşchi şi costiţă, dar şi brânza de oaie sau caşul din Jieţ, Taia sau Cimpa, expuse frumos de producători, momârlani de-ai noştri. Este, de asemenea, o încântare să deguşti ţuica pusă la bătaie, naturală, făcută în gospodăriile noastre, dar şi să vezi standurile cu mere, pere, struguri şi alte fructe de toamnă, sau cu legumele de sezon. Anul acesta parcă mai tare ies legumele şi fructele în evidenţă ca în alţi ani. Eu am cumpărat de la o societate de-a noastră, ca să vă dau un exemplu de ce am cumpărat şi eu, pita pe vatră făcută în ţest (dedesubt, la coacere se pune frunză de curechi). E ceva de vis ce gust are! Nu pot să uit nici sarmalele cu păsat de porumb, de un gust nemaipomenit, pe care le-am mâncat azi la standuri şi pe care le recomand oricui. Mă bucur că vremea e bună şi ţine cu noi, astfel încât timp de trei zile comunitatea locală să se poată bucura la maxim de această manifestare. Sper din tot sufletul să încheiem anul cu bine din toate punctele de vedere, iar la finalul anului, în luna decembrie, să ne bucurăm cu toţii, cetăţeni şi administraţie locală, de serbările şi acţiunile derulate cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou”.

Comenteaza

Comenteaza