DISTRIBUIȚI

„După ani și ani mă voi întoarce” și s-au întors după 20 de ani. Unii cu ghiocei la tâmple, alții la jumătatea vieții, cert este că toți au avut în comun aceeași sete de iarba verde de acasă și de dragoste comună, fotbalul. Publicul i-a răsplătit pe măsură și bineînțeles îi mai așteaptă la un bissssss: Jiul Petroșani – Universitatea Craiova, un meci old-boys, de poveste.

Povestea lui s-a scris la Petroșani, acolo unde în aplauzele a peste 1.500 de spectatori însetați să respire fotbal curat i-au omagiat la scenă deschisă pe actori. Organizatorul evenimentului – nimeni altul decât Sorin Radu, fost jucător al Jiului – a reușit să reunească la Petroșani foste glorii de la Jiul și Universitatea Craiova. Astfel au fost văzuți pe iarba verde de acasă Vasile Matincă, Leo Toader, Damian Militaru, Marin Tudorache, George Șerban, Marius Mititel, Paul Tudor, Mircea Cristescu, Florin Călugărița, Toni Sedecaru, Florin Anton, Cristi Puşcaș, Ion Daniel, Daniel Movilă, Daniel Huza, Ceacusta, Viorel Stancu, Radu Mugurel, Ungureanu, Țicleanu, Șoavă, Cristi Albeanu, Ciurea, Donosă, Florin Stoica, ce mai, toată floarea cea vestită a anilor cu parfum pentru cele două cluburi. Și a fost un spectacol pe cinste sub privirile lui Gigi Mulțescu, cel cu indicațiile prețioase, dar și sub ochiul ager al lui Miron Cozma. Scorul? Cât a fost scorul? Cu Ion Danciu la centru nu putea fi decât unul foarte strâns pentru că exigentul arbitru le-a anulat un gol oltenilor, așa că s-a încheiat 2-1 pentru Craiova, golul jiuliștilor fiind marcat de Cristi Pușcaș.

Când și-au pus tricourile de sărbătoare, mingea parcă dansa la atingerea magicienilor. Gigi Mulţescu, legenda vie a Jiului, a sărutat tricoul cu semnăturile foștilor jucători ai Jiului. Tricouri cu semnături au mai primit Miron Cozma și primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Radu Sorin și Miron Cozma au în comun aceeași limbă: Jiul Petroșani. Primul a jucat sub culorile Jiului și a organizat evenimentul de la Petroșani, iar cel de-al doilea, Luceafărul Huilei, este cel care le-a fost părinte adoptiv multor jucători din istoria Jiului.

Vasile Matincă și Miron Cozma. Sau, pe vremuri, fiul și tatăl adoptiv. Ambii au fost îndelung aplaudați la Petroșani pentru că au slujit cu credință și patos culorile Jiului.

Damian Militaru, un alt nume mare al fotbalului românesc. Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie un om atât de mare. Publicul i-a arătat dragostea sa imensă.

Jiul Petroșani – Poli Timișoara, 6 august la Petroșani

Încântat de primirea ospitalieră de la Petroșani, Sorin Radu promite să mai revină cu un eveniment pe măsură. Astfel pe data de 6 august acesta vrea să le mai facă o surpriză plăcută celor din Valea Jiului. „Am găsit multe lucruri schimbate, aici, la Petroșani, în primul rând baza care e în paragină. Dar în schimb am găsit un public superb. Revederea cu foștii colegi a fost emoționantă pentru mine și de aceea vreau ca de Ziua Minerului să organizez un meci old-boys, să reedităm finala Cupei României, de acum 35 de ani, dintre Jiul Petroșani și Poli Timișoara, iar în deschidere să joace o selecționată a Văii Jiului, jucătorii vechi, cu o selecționată de la Târgu Jiu. Iar la anul vreau să-i aduc pe cei de la Dundee United, echipa cu care Jiul a jucat în Cupa Cupelor în anul în care a câștigat Cupa României”, a declarat Radu Sorin.

 

Un alt jucător care s-a întors plin de emoție, Vasile Matincă, a vorbit cu plăcere despre vremurile petrecute la Jiul. „Au fost vremuri frumoase atunci la Jiul. Făceam performanță, făceam spectacol, iar meciul a acela de promovare cu Foresta Fălticeni când am jucat pe prime de 20.000 de dolari va rămâne mereu în memoria mea”, a spus Vasile Matincă, nimeni altul decât copilul de mingi de la meciul Steaua, pe care Victor Pițurcă l-a îmbrățișat prin ațele porții la memorabilul meci al Stelei cu Anderlecht.

Paul Tudor vrea să ajute Jiul

Paul Tudor, un alt jucător călit pe iarba de la Petroșani, a fost plăcut impresionat de meciul demonstrativ și promite în același timp să-i ajute pe copiii de la Jiul cu un set de echipament pentru că ă spune el a văzut că Jiul suferă la acest capitol. „Pe vremuri când eram la Jiul magazia era plină cu de toate. Acum am găsit multă sărăcie. Dar voi face și eu tot posibilul să le trimit un rând de echipament. Cât despre acest meci, nici nu am stat pe gânduri atunci când am primit invitația de la Radu Sorin. Am acceptat imediat și am venit special din Germania la fel ca și alți foști colegi ai mei care au venit și din străinătate. Pentru mine Petroșaniul este o a doua casă. Aici am debutat, aici am crescut, aici m-am format ca om și ca fotbalist. A fost o onoare pentru mine de a-l avea alături pe Miron Cozma. Mă așteptam totuși ca tribunele să fie pline, ca pe vremuri, dar și așa căldura publicului și atmosfera creată de ei m-a impresionat profund. Cel mai mult mi-aș dori ca Jiul să revină acolo unde îi este locul, în Liga I”, declara Paul Tudor.

La casa lor

Împliniți și cu dor de fotbal. Mulți dintre foștii jucători ai Jiului sunt oameni împliniți la casele lor, cu familii, copii mari și afaceri. Le merge bine și asta s-a văzut și în emoția lor. George Șerban și Vasile Matincă sunt oameni de afaceri, în timp de Daniel Huza, Viorel Stancu ori Radu Mugurel antrenează în străinătate.

L-au luat la ochi răi

Chiar și în absența lui Balaci ori Cămătaru evenimentul de la Petroșani a trezit amintiri frumoase. Mai puțin aplaudată a fost prezența la stadion a primarului Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi. Acesta a fost luat imediat la țintă cu apostrofări de publicul din tribună, care a și afișat un banner la adresa lui. Dar până la urmă și primarul este om este supus greșelii așa că de data acesta să-l cruțăm pentru că după concertul ce a avut loc cu două zile înainte de meci stadionul a fost, totuși, curățat și îngrijit. Cât despre vestiarele mucegăite și dărăpănate, care i-au șocat pe oaspeți, poate că primăria își va face într-o zi timp pentru o inspecție ca la carte.

Țicleanu, impresionat

La fel de impresionat de atmosferă a fost și marele jucător al Craiovei Maxima, Aurică Țicleanu. „Întâlnire de suflet la Petroșani între moșii celor de la Jiul și celor de la Universitatea Craiova, din ciclul „Moșule ce tânăr ești”, sau „Primii în producție, primii în sport”, sau „Cine e om noaptea să fie și ziua”! În oricare dintre variante a fost vorba de o reușită din toate punctele de vedere! Felicitări organizatorilor, felicitări celor ce au venit din toate colțurile țării și nu numai, felicitări lui Ion Danciu că nu a dictat decât un penalty, felicitări primăriei pentru găzduire, felicitări lui Miron Cozma că ne-a acordat nouă mingea la lovitura de începere, felicitări publicului pentru că a rezistat în tribune până la finalul partidei și în final felicitări celor ce au ales meniul (pălinca poate puțin prea tare și vinul poate prea bun). Vă așteptăm și noi cu drag la Craiova!”, a fost mesajul marelui jucător Aurică Țicleanu.

„A fost o întâlnire emoționantă cu foștii colegi ai mei, Boitor, Racolțea și Toader. A fost minunat, iar publicul a fost la înălțime. O adevărată sărbătoare”, a spus și fostul portar al Jiului, Sorin Ghițan

de Loredana JUGLEA

Comenteaza

Comenteaza