de Corneliu BRAN

O bucată din Petrila, într-o altă dimensiune timp-spaţiu…
Oraşul Petrila, strada Parângului, una din coloniile localităţii, la 200 de metri de zona centrală a oraşului. Anul de graţie 2018, 21 de luni de la alegerile locale. Nimic schimbat în aproape doi ani, deşi înainte de iunie 2016, la alegerile locale, locuitorii zonei susţin că li s-au promis multe, inclusiv o stradă decentă, amenajări în cartier şi altele. De tot felul. La nici doi paşi, în laterala cartierului, un parc „european”, parcă din altă lume în contrast cu decadenţa unui cartier sărăcit, uitat de lume şi de administraţia locală petrileană. O pată pe imaginea unei localităţi care se vrea a fi pe viitor turistică, după ce minele şi-au dat suflul rând pe rând, iar oamenii încearcă să se adapteze la noile condiţii, mulţi tineri, mai ales, luând calea străinătăţii.

Petrilenii ne tot solicită la problemele lor
Am ajuns luni, 2 aprilie, pe strada Parângului la solici­tarea mai multor locuitori, care din martie ne tot solicită sprijinul şi care au fost îndrumaţi spre ZVJ de către alţi petrileni cărora ziarul nostru le-a răspuns, cum o face de vreo zece ani încoace, cu riscul „că se supără puterea”. „Putere” care de aproape doi ani n-a mişcat un pai în acest cartier de case şi de foste barăci, unde locuiesc sute de suflete de toate vârstele. Şi nu e singurul exemplu, de curând am dat şi alte câteva exemple şi o vom mai face, deoarece oamenii vin adesea să ni se plângă.

Adâncimea maximă a unei gropi, pe măsura lungimii şi lăţimii sale…
Imediat ce intri din strada Tudor Vladimirescu, reabilitată ce-i drept, pe strada Parângului dai cu roata maşinii sau cu pasul de o groapă mare pe un drum de pământ, noroios cât cuprinde după ultimele ploi din această primăvară capricioasă. E atât de mare balta încât ea ajunge la jumătatea roţii de maşină, fie ea şi de teren, cum le place primarului şi mahărilor locali să conducă. Un localnic cu o ramură de pom ne-a arătat şi adâncimea maximă, măsurând-o băbeşte în faţa noastră: „Uitaţi, cam 35-40 de cm! Chiar nu se găseau câteva roabe de pietriş, dacă tot nu sunt în stare să toarne asfalt?”.
Dacă aceasta este intrarea în cartier, şi pe strada Parângului, pentru care prin fonduri europene primăria ar putea prinde liniştit un mic proiect piscicol, odată ce te afunzi pe drum încolo, înspre şirurile de case ce se întind de la parc şi hăt, încolo, în direcţia Lonea, dai de tot felul de gropi, parcurgerea drumului noroios fiind aventură. Localnicii fac asta zilnic, poate şi de trei-patru ori, dus-întors.

„Drum asfaltat? Au tot promis… nimic! Gaz metan? Un lux pentru noi, sărăntocii… nimic! Ca-n Evul Mediu!”
Ajungând la primele case, am stat de vorbă cu o tânără de la numărul 16. Care ne-a zis foarte clar „că aşa-i pe-aici pe la noi mereu, ne-au promis de doi ani că fac drumul, dar nimeni n-a mai venit să facă nimic până acum”. Mergând mai departe printre bălării, dăm nas în nas cu o femeie, alături de un copilaş vesel. „Ne-au promis că ne fac strada, dar nimic. Iar acolo unde stau sunt gunoaie, nimic, au zis că fac un ţarc amenajat, dar tot nimic… Cei de la blocuri vin şi aruncă mizerii, deşi au tomberoane. E dezastru, ce mai! Vin apoi şobolanii şi ne mănâncă de vii, e dezastru”, ne spune femeia, pe nume Mihaela Maria Rad, de la numărul 7/1, după cum s-a prezentat.
Văzând că facem fotografii, o doamnă de la numărul 16/8, pe nume Casapu, după cum s-a prezentat, a ieşit în faţa uşii să se plângă de un lucru absolut uimitor: „Ne-au făcut să ne dărâmăm coteţele, spunându-ne să le demolăm şi că vin ei să ne facă altele, civilizate, iar acum stăm cu toate acareturile pe care le aveam acolo în faţa casei, de un an de zile, timp în care nimeni n-a mai venit să ne facă nimic. Au zis să stricăm coteţele, că ne măsoară apoi locul şi ne fac altele, urmând să plătim chirie. Uitaţi cum a rămas! Sunt toate vraişte, ne-au încurcat mai mult decât să ne ajute”.
„Avem scris la mână că ne fac strada. Au zis că bagă gaz, au zis că fac multe. Ne-au pus să demolăm coteţele că vin şi fac, n-au făcut nimic…”, ne spune şi o doamnă în vârstă de la o casă de la numărul 18, dar care nu s-a prezentat.
Domnul Uliu, de la numărul 18/15, vecin de casă cu doamna de dinainte, susţine ceva şi mai tare, de care, probabil, consilierii locali se vor minuna: „Anul trecut au promis că ne fac strada. Magaziile erau ale lor, noi plăteam chiria. Au zis să le demoleze şi nu au mai venit să le facă! A rămas cum vedeţi. Noroc că doar o familie s-a apucat de demolat, că dacă făceau toţi, erau acum ca ei, cu lucrurile în faţa casei. Vicele şi primarul ne-au spus că ei sunt de acord, dar nu vor consilierii. Aşa au spus…”.

„Nici Păducel n-a făcut nimic pentru noi, dar nici ăştia de-acum!”
Mergând cu doamna Rad spre locul cu pricina, după ce trecem de un câine mort, fără ca nimeni să se sesizeze (şi asta demonstrează cât de des trec cei din administraţie prin acest cartier), aflat exact lângă strada pe care trec oameni încoace şi încolo şi unde se joacă copii (!), ajungem, după ce trecem pe o străduţă de trecere (şi mai noroioasă decât prima), la un alt „tronson” de pe strada Parângului, înspre o baterie de garaje şi alte case alăturate. Aici, Gavril Mihail Rad, soţul doamnei, aflat împreună cu alţi localnici din zonă, ne-a spus supărat, după ce a aflat că suntem de la presă, că „cei de la casele particulare din partea cealaltă aduc gunoaiele aici, deşi au tomberoane şi vin să le ridice săptămânal cu maşina”. Dar problema cea mai mare în opinia domnului Rad este drumul. „N-au venit să măsoare, iar să repare ceva, nici atât. Că aşa spuneau. Au venit să vadă, dar atât. De la a zice la a face e cale lungă. Nici măcar un ţarc de gunoi n-au venit să facă, să nu mai ducă vântul gunoaiele pe toată strada”, ne-a spus omul.

„Cum să mai trăim, dacă ne demolează magaziile şi coteţele?”
„Vor să ne strice gardurile şi coteţele, că cică sunt ilegal construite. Dar dacă fac asta, unde mai creştem porcii, păsările? Că suntem săraci, n-avem bani să ne cumpărăm toată ziua mâncare. Vai şi amar, toţi avem venituri mici, ajutoare sociale, ori pensii de handicap mici… că locuri de muncă pentru tineri nu sunt şi toţi au plecat”, ne mai spune doamna Rad.
Opinia generală a celor 6-7 persoane adunate ad-hoc în preajma garajelor este că „nimeni nu e de acord cu dărâmarea gardurilor de la case, sau a magaziilor ori coteţelor”.
„Cum să mai trăim, cum să mai creştem un animal? Că n-avem bani de supermarketuri, carnea noastră e în coteţ, creştem şi noi animale cum putem ca să ieşim mai ieftin şi să mai vedem măcar de Crăciun carne şi slănină”. „Nu primarul a zis asta, ci oameni de-ai vicelui şi vicele, care a venit odată şi a vorbit urât cu noi. I-am zis, cum eşti tu momârlan şi stai la casă şi creşti animale, aşa şi noi, stăm la casă şi creştem şi noi animale, că altfel murim de foame. Trebuie şi noi să trăim ca şi tine. Aşa i-am zis. Şi aşa zic şi toţi oamenii de pe aici”, şi-a completat Gavril Rad soţia.
Am plecat cu un gust amar de pe această stradă, probabil cu cele mai mari probleme din Petrila, unde sute de oameni trăiesc greu, în nişte cocioabe care acum nu s-ar mai dori de edili, fireşte, dar n-au ce face. Astfel, că TREBUIE să facă, fiind vorba tot de petrileni, care, mai mult, susţin că i-au şi votat acum aproape doi ani, dându-le încrederea pe simplul fapt că au sperat la mai bine.

Punctul de vedere al primarului Petrilei
Am cerut şi un punct de vedere din partea primarului Petrilei: „Strada Tudor Vladimirescu intră în reabili­tare graţie unui proiect finanţat prin PNDL. A fost deja licitaţia, firma TED a domnului Tutunaru a câştigat lucrările. Se va intra în reabilitare, strada va fi complet refăcută şi se va turna covor asfaltic. În legătură cu coteţele, magaziile şi toate celelalte anexe, inclusiv gardurile, toate s-au construit în timp în mod ilegal, ajungându-se astfel la imaginea pe care aţi văzut-o. Acum le vom demola. Eu n-am zis că vom construi altele, nu ştiu ce au înţeles ei. Noi vom pune teren la licitaţie, care a fost parcelat, iar cine vrea să-şi construiască ceva va putea să o facă, cu aviz, proiect, autorizaţie de construcţie şi cum cere legea. Nu e obligatoriu să creşti porci în mijlocul oraşului. Unde s-a mai văzut aşa ceva? Nu sunt de acord cu asta. Iar un ţarc acolo pentru gunoi nu vom construi şi nici nu le-am promis. Asta ar însemna să încurajăm depozitarea de gunoaie în locuri unde ele n-ar trebui să stea. Tot ei aruncă gunoiul acolo, nu vine nimeni de la blocuri sau de la casele particulare. Ei aruncă! La casele particulare există tomberoane, vine firma şi le ridică după un program săptămânal, la blocuri la fel, sunt containere… 80-90% din deşeurile alea aruncate ei le aruncă, nimeni altcineva!”

Comenteaza

Comenteaza