DISTRIBUIȚI

Stratul de zăpadă nou depus în masivele montane din județul Hunedoara poate conduce la producerea de avalanșe, în condițiile în care zăpada din ultimele zile a fost una apoasă, susține șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu.

Pericolul de producere a avalanșelor este cuprins între 2 și 3, în condițiile în care scala care măsoară posibilitatea de producere a avalanșelor este de la 1 la 5.

Șeful SALVAMONT Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, susține că pericolul de producere a avalanșelor este prezent de la altitudinea de 1800 de metri, și în special pe zonele de creastă.

În toată zona montană din județ s-a depus un nou strat de zăpadă de 40-50 de centimetri, respectiv în Parâng, Retezat, Straja, Vâlcan. În zona de creastă cu siguranță există posibilitatea de declanșare a avalanșelor, pe pantele foarte înclinate”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Ovidiu Bodeanu, șeful SALVAMONT Hunedoara.

Potrivit sursei citate, zăpada fiind foarte grea și umedă se produce fenomenul de curgere a zăpezii.

Pe o scară de la 1 la 5, pericolul de producere a avalanșelor este între 2 și 3, mai ales că temperaturile nu sunt unele foarte scăzute și previzionăm că acestea vor crește”, a completat șeful SALVAMONT Hunedoara.

În aceste condiții, salvamontiștii nu recomandă traseele de creastă din masivele montane. SALVAMONT Hunedoara are echipe în Straja, Parâng și Retezat, iar cei care urcă la munte sunt îndemnați să intre la sediile SALVAMONT și să ceară informații și indicații în condițiile în care vor să plece în drumeții. Mai mult, recomandarea salvamontiștilor pentru cei care urcă în masive este să fie echipați cu echipament de iarnă.

Mihaela MIHAI

foto: carpati.org

logo2raicudesign

 

Comenteaza

Comenteaza