România votează, Hunedoara votează, Petrila voteaza! / 9 posturi de parlamentari are județul Hunedoara – 3 senatori și 6 deputați.

246

9 posturi de parlamentari are județul Hunedoara – 3 senatori și 6 deputați.

În total, în Parlament vor intra 462 de persoane, din care – 132 de senatori și 330 de deputați.

Hunedoara este Circumscripția electorală nr. 22.  În cursa electorală sunt înscrise 11 formațiuni la Senat, iar la Camera Deputaților acestora li se adaugă și reprezentanții minorităților naționale, altele decât cea maghiară – 16 liste.

Așa cum au fost înscrise pe buletinul de vot, este vorba despre următoarele partide:

  1. Partidul Social Democrat,
  2. Partidul Alianța Liberalilor și Democraților,
  3. Uniunea Democrată Maghiară din România,
  4. Partidul Național Liberal,
  5. Partidul Socialist Român,
  6. Alianța Noastră România,
  7. Partidul România Unită,
  8. Partidul Uniunea Salvați România,
  9. Partidul România Mare,
  10. Partidul Mișcarea Populară,
  11. Partidul Ecologist Român.

Pe buletinul pentru Camera Deputaților, mai sunt înscriși competitori – 16 minorități naționale, altele decât cea maghiară, după cum urmează:

  1. Uniunea Armenilor din România,
  2. Comunitatea Rușilor Lipoveni din România,
  3. Asociația Liga Albanezilor din România,
  4. Uniunea Democrată Turcă din România,
  5. Uniunea Culturală a Rutenilor din România,
  6. Forumul Democrat al Germanilor din România,
  7. Federația Comunităților Evreiești din România,
  8. Uniunea Croaților din România,
  9. Uniunea Sârbilor din România,
  10. Asociația Italienilor din România – RO. AS.IT.,
  11. Uniunea Bulgară din Banat – România,
  12. Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România,
  13. Uniunea Elenă din România,
  14. Uniunea Polonezilor din România,
  15. Asociația Partida Romilor „Pro – Europa”,
  16. Asociația Macedonenilor din România.

În cursa electorală, partidele au înscris 143 de candidați – 114 sunt bărbați și 29 sunt femei.

Cei 143 au 36 de profesii diferite. Cei mai mulți dintre ei sunt ingineri – 46, urmați de economiști – 26 și câte 13 profesori și juriști.

În județul Hunedoara sunt 395.513 alegători înscriși pe listele electorale permanente. Aceștia își pot exercita dreptul de vot în cele 524 de secții de votare deschise în județ. Cele mai multe secții de votare sunt în municipiul Hunedoara. În același timp, în județul Hunedoara se găsește și localitatea cu cei mai puțini alegători din România – comuna Bătrâna. Secțiile de votare se deschid la ora 7 și se vor închide la ora 21.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale (același județ), aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea “VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.

Votul este pe liste de partide. Vor intra în Parlament doar formațiunile care trec de pragul electoral de 5 la sută sau care obțin în cel puțin 4 județe 20 la sută din voturi.

Vor fi primele alegeri parlamentare când românii plecaţi în străinătate pot vota prin corespondenţă. Cetăţenii aflaţi în diaspora au avut la dispoziţie până în data de 14 septembrie 2016 să depună cererile pentru a se înscrie în Registrul electoral cu menţiunea pentru votul prin corespondenţă sau pentru a se înscrie în secţia de votare.

Hunedoara Libera

 

Comenteaza

Comenteaza