DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN
La finalul săptămânii trecute în zona de est a Văii Jiului, la Muncelul Dobrăii din Petrila şi la Preluca din Petroşani, a avut loc tradiţionalul eveniment „măsuratul oilor”. Trimiterea mioarelor într-o turmă organizată, comună, condusă de ciobani, şi măsuratul oilor sunt probabil cele mai vechi modele de asociaţie cunoscute în lume, iar oieritul există pe aceste plaiuri de când lumea. Astăzi vom vorbi de măsuratul oilor de la Preluca, o stână din Parâng ce aparţine localităţilor Maleia, Dâlja şi Roşia, care azi aparţin de Petroşani.
O operaţiune „veche de când lumea”…
Începutul la măsuratul oilor îl dă întotdeauna preotul comunităţii, în cazul de faţă, la stâna din Preluca, preotul jieţean Dimitrie Jura. Slujba nu a fost lungă, de circa 20 de minute. Toată lumea prezentă s-a rugat la bunul Dumnezeu ca să ocrotească oamenii şi  să ferească animalele de boli, de fulgere şi tunete şi de „vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi” cum spune una dintre rugăciuni.
După acest moment, fiecare familie a început să îşi mulgă oile cât mai bine, ştiind că în funcţie de cantitatea de lapte pe care o vor măsura, fiecare va lua atâta brânză cât i se cuvine.
După ce toata lumea a terminat de muls, s-a început măsuratul propriu-zis, făcut cu ajutorul vaselor special confecţionate şi destinate pentru aceasta: cupa, vadra şi găleata. Operaţiunea de măsurare a cantităţii de lapte este una simplă: fiecare crescător de oi îşi mulge oile sale într-un timp dinainte stabilit, iar în funcţie de cantitatea de lapte rezultată de la toate oile, va primi, după un algoritm popular moştenit, „din şapte în şapte”, laptele necesar pentru fabricarea propriei brânze şi a urdei. Pentru aceasta, în ziua de măsurare, oile se mulg în vase speciale, care au partea din spate mai înaltă pentru ca laptele să nu se verse când este turnat, în alte recipiente mai mari. Unităţile de măsură, vorbim de cele clasice, sunt: cioiu (şapte cioiuri fac o găleată), găleata (şapte găleţi fac o vadră), vadra (are capacitatea de un litru), cupa (care are 7 vedre).
De exemplu, dacă un crescător de oi mulge de la oile lui 15 litri de lapte, asta înseamnă două cupe şi o vadră. Când îi vine rândul să-şi ia brânza, tot de-acolo, de la stâna de la care s-a măsurat, din două cupe şi o vadră cât a avut, el ia totul înmulţit de „şapte ori şapte”. Mai exact, la un litru de lapte obţinut la măsurat se iau înapoi 49 de litri (1litru x 7 x 7 = 49 litri). Din 3,5-4 litri de lapte iese cam un kilogram de brânză.
Numărul de ovine – în creştere la Preluca
S-a putut observa sâmbătă la Preluca că numărul de oi a crescut faţă de anii trecuţi. Oamenii sunt tot mai dornici să-şi refacă numărul de oi. Sâmbătă la stână au fost 270 de oi, ceea ce e de bine! Din ceea ce s-a văzut tot la Preluca, numărul de cai a fost însă zero, însă a crescut numărul de cai… putere! Ceea ce nu e de rău, înseamnă că, de când cu APIA, lucrurile merg tot mai bine în această preocupare tradiţională românească. Vorba unui crescător din Preluca: „or veni ei şi caii adevăraţi, dar înainte să vedem ce facem cu oile şi cu păşunile, oricum fraierii râd de noi, iar noi ne vedem de treabă…”.
După mulsul oilor s-a putut observa încă ceva: toţi erau mulţumiţi de producţia de lapte.
Fireşte că după ce s-a terminat mulsul şi apoi măsuratul, toată lumea s-a aşezat să mănânce şi să bea câteun „deţ” de ţuică. Pentru că suntem înainte de Înălţare, oamenii au venit de-acasă şi cu ouă roşii, cozonac şi tradiţionala carne de miel, pentru a sărbători cum se cuvine rezultatul măsuratului.
Una peste alta, o acţiune frumoasă, într-o zi mohorâtă de primăvară.
Brânza şi urda
Din ce am aflat de la părintele Dimitrie Jura, dar şi de la alţi crescători de oi, pentru obţinerea brânzei, laptele de oaie se pune într-un ciubăr, se strecoară prin trei-patru pânze, una dintre ele fiind din lână „bătută” (prin care nu trece decât laptele şi nimic altceva). Pe urmă se pune cheag natural, în funcţie de cantitatea de lapte folosită. Se lasă apoi câteva ore laptele la închegat, pe urmă se strânge laptele prin apăsare cu mâna, ca să iasă zerul. Pe urmă se taie în bucăţi cu o spetează, iar bucăţile de lapte închegat se pun într-o „strecătoare”. Se lasă să se scurgă bine, iar zerul care se scurge cade într-o găleată. De aici începe şi procedura pentru urdă. Mai exact, zerul care se strânge se pune într-o căldare, iar când se adună o cantitate de zer mai mare, acesta se „urdeşte”, cum spun momârlanii. Se pune pe foc tare la început, ca să se înfierbânte bine, apoi se lasă la foc încet până iasă urda. Urda se pune, la fel, în „strecătoare”, iar zerul care se mai scurge de la urdă se elimină afară printr-un scoc de lemn care duce zerul într-o troacă, de unde îl mănâncă apoi câinii. Părintele spune că cea mai bună urdă este cea făcută cu cepul de brad, care dă focului o temperatură specială. Un rol important îl are şi cenuşa de lemn, care mai sare în urdă atunci când se fabrică. Este vorba de un cărbune gastric natural, cu un rol benefic pentru om.

 

Comenteaza

Comenteaza