DISTRIBUIȚI

Un șanț îi desparte pe petrileni de petroșăneni. Cu toții sunt nemulțumiți de modalitatea de lucru a autorităților locale, care de aproximativ o lună de zile nu mai repară șanțul de la intrarea în Petrila dinspre Petroșani.

Răspunzători de aceste reparații sunt cei de la societatea care a efectuat lucrările la introducerea apei și a canalizării în zonă, respectiv  Zona D.

Oamenii spun că este inacceptabil ca atâta vreme drumul care a fost spart să nu fie reparat.

„Așa nu se mai poate. De o lună de zile stăm cu șanțul ăsta, am văzut că au astupat la un moment dat cu pământ, dar acesta a fost spălat de ploile din ultimele zile. Eu parcurg acest drum zilnic și îmi rup mașina”, a afirmat o petrileancă.

Firma trebuia să readucă la forma inițială acel tronson de drum, iar autoritățile petroșănene nu au făcut niciun fel de demers asupra acestora.

„Când sunt finalizate toate intervențile pentru canalizare, firma care se ocupă de lucrări are obligativitatea de a aduce tronsonul de drum unde s-au efectuat lucrările la forma inițială. Probabil întârzierea lucrărilor depinde și de starea vremii”, a declarat, pentru GDD, Nicolae Tașcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroșani.

Cei de la Zona D spun că în maxim o săptămână vor asfalta șoseaua.

„Vom face aceste lucrări în perioada imediat următoare. Totul depinde de starea vremii, iar în maxim o săptămână dacă vremea va fi favorabilă vom asfalta în acea zonă”, a declarat, Cristi Tamaș, reprezentantul societății Zona D.

Conform sursei citate, în urma lucrărilor există o perioadă în care trebuie așteptat ca pământul trebuie să se așeze și abia după aceea se poate face asfaltarea.

Iulia BĂLUȘĂ

Comenteaza

Comenteaza