
n unele lucrări de critică sau istorie a literaturii, dar şi în manuale, găsim sintagma „Eminescu – Poet naţional”.La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit „Ziua Culturii Naţionale”.
Proiecte extracurriculare
Pe lângă activitatea formală, obişnuită, în unităţile de învăţământ se organizează şi proiecte extracurriculare, cu diverse tematici. Un asemenea proiect cu valenţe educative şi culturale, „Eminescu – Prin ochii copiilor”, s-a derulat la Şcoala Gimnazială „Ion D. Sîrbu” Petrila şi la unităţile de învăţământ arondate acestei structuri: Şcoala Gimnazială Nr. 6, Grădiniţele „I. D. Sîrbu” şi PN 1.
Pentru un mai mare impact, acest proiect a avut drept parteneri Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila, cât şi Primăria Petrila (care, se pare, va tipări diplomele).
O sărbătoare a spiritului
Viaţa şi opera lui Eminescu au avut diverse abordări: „Eminescu – poet naţional”, „Eminescu – cele mai frumoase poezii”, „Eminescu – în desenele copiilor”, „Să-l cunoaştem pe Eminescu”.
Aceste activităţi au avut loc în biblioteci, dar şi în sălile de clasă. S-au organizat concursuri şi expoziţii de desene, s-a recitat şi s-a cântat, s-a folosit şi videoproiectorul.
Mulţi elevi au mers la şcoală având în ghiozdan şi o carte a lui Eminescu – cu siguranţă, cel mai tipărit scriitor român.
Iar dacă omagierea lui Eminescu a devenit o sărbătoare a spiritului, meritul este al tuturor cadrelor didactice, dar şi al elevilor.
Nu putem încheia decât cu un îndemn eminescian: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”.
de Ionel Zmau