În sfârşit un oficial recunoaşte, exemplu de urmat şi de alţii! / Ilie Păducel dă dreptate jieţenilor şi directorului ZVJ

211
de Corneliu BRAN
Nicio umbră de supărare pe chipul edilului Petrilei, Ilie Păducel, în urma articolului scris de colegul şi directorul nostru, Cătălin Docea. Care sesiza faptul că zeci de familii nu mai au un pod pe care să treacă după inundaţiile făcute de Jieţ, astfel încât, acum, în pragul iernii, ei rămânând izolaţi.
Situaţia – exact ca-n ZVJ!
Mai mult, tot în zona respectivă foarte mulţi petrileni, care au grădini şi animale peste apă, în munte, nu pot acum să-şi aducă fânul şi animalele acasă. Primarul a recunoscut acest fapt, lucru mai rar, ţinând cont că unii sau alţii, aflaţi în funcţii, niciodată nu recunosc anumite probleme semnalate de presă, spunând mereu că „presa exagerează”, deşi problemele sunt evidente.
„Aş vrea să fac câteva precizări în legătură cu materialul apărut în Ziarul Văii Jiului de miercuri, 22 octombrie. Pe bună dreptate presa, în special dl. Cătălin Docea, a sesizat aspectele reale de la Jieţ! Aşa este: avem peste 37 de familii izolate după inundaţiile din 29 iulie. Sunt casele şi gospodăriile situate peste apa Jieţului care sunt izolate. De asemenea, sunt gospodăriile de pe curmătura Jieţului, de unde cetăţenii din Popi, Dobreşti şi nu numai urmează să coboare fâ­nul pentru iarnă acasă şi să coboare ani­malele la colibele pe care le au în zonă şi în acest moment e mai dificil s-o facă.
Dl. Docea a sesizat cât se poate de corect acest aspect şi nu pot decât să îi mulţu­mesc că a deschis această problemă!”.
Demersuri pentru construirea unui pod de miliarde 
În acest caz toată lumea are dreptate: cetăţenii, că aşa stau lucrurile, directorul ZVJ că a scris adevărul, primăria şi primarul că încearcă să rezolve situaţia. Deşi încă edilii n-au rezolvat situaţia, nu trebuie să uităm că să construieşti un pod în ziua de azi necesită foarte mulţi bani şi, veţi vedea, mai ales foarte multe avize… Deci şi multă, foarte multă chiar, birocraţie. L-am întrebat pe primarul Petrilei ce măsuri concrete a luat.
„Da, domnule, vă spun concret, oamenii chiar trebuie să ştie! În perioada inundaţiilor am acţionat împreună cu unităţile economice de pe raza Petrilei şi cu cei de la Drumurile Naţionale pentru eliminarea cât mai rapidă a efectelor negative produse de inundaţii. Martori sunt oamenii din Jieţ, presa şi toţi cei care ne-au văzut în acele zile acolo. Au fost peste apa Jieţului construite în zona respectivă trei punţi, montate provizoriu acolo. Personal, imediat după data inundaţiilor, am început demersurile pentru construirea unui pod care să deservească atât gospodăriile de peste apa Jieţului, cât şi pe cei care au proprietăţi acolo. Situaţia la aceste demersuri stă după cum urmează şi vreau ca oamenii să ştie exact paşii făcuţi de mine şi de primărie: 1. am aprobat atunci, imediat, în consiliul local achiziţionarea proiectării acestui pod; 2. s-a întocmit studiul de fezabilitate şi proiectul de execuţie; 3. documentaţia s-a depus la Apele Române Jiu-Craiova, la Drumurile Naţionale la Bucureşti şi la Agenţia de Mediu Deva pentru avize; 4. în momentul de faţă aşteptăm avizele. Paşii următori vor fi: 1. scoaterea la licitaţie a lucrării, care este în valoare de peste 6 miliarde lei; 2. ultima fază va fi construirea efectivă a podului în sine. Pentru toate acestea am făcut demersuri inclusiv la Guvernul României, pentru ca primăria să fie ajutată cu bani în vederea acoperirii construcţiei podului, deci în vederea acoperirii celor peste 6 miliarde de lei, pe care, momentan, bugetul local nu le are. Am primit până acum un miliard de lei de la guvern pentru această investiţie şi avem promisiunea că vom primi în perioada următoare încă 5 miliarde lei, astfel încât să fim acoperiţi cu valoarea lucrărilor la acest pod. Până atunci, vă mai pot spune că am fost în zona respectivă de mai multe ori şi după aceea, inclusiv cu domnul prefect Sorin Vasilescu de două ori, ca să vedem cum stă situaţia la zi şi să stăm de vorbă cu cei de la firma din Vâlcea-Govora care consolidează malul stâng al Jieţului pentru protecţia drumului naţional 7A, prin construirea de gabioane şi care lucrează efectiv şi la refacerea drumului”, ne-a declarat Ilie Păducel.
Firma vâlceană nu e adusă de primărie
Referitor la activitatea firmei vâlcene la Jieţ, primarul Ilie Păducel ne-a comunicat: „Domnilor, firma din Vâlcea a fost adusă la aceste lucrări nu de primărie, ci de cei de la drumurile naţionale! Am înţeles că este o firmă cu care lucrează cei de la drumurile naţionale când au acest gen de lucrări după anumite catastrofe, cum sunt şi inundaţiile. Asta s-a întâmplat după vizita la Jieţ a directorului general Lumezeanu, de la Drumurile Naţionale Craiova, şi a domnului şef de secţie de la Drumurile Naţionale Tg-Jiu, domnul Tudor. La aceste vizite a fost prezentă şi presa, care a fost de multe ori la faţa locului şi a putut auzi discuţiile noastre cu reprezentanţii de la drumuri sau cu alţi oficiali judeţeni”.
Până luni – vadul de trecere. 
Până la mijlocul anului 2015: podul!
Legat de termenele de construcţie a podului şi, până atunci, a vadul de trecere, pentru ca oamenii să-şi poată căra fânul şi animalele spre gospodării sau în apropiere de ele, edilul Petrilei ne-a mai spus: „Am avut în audienţă mai mulţi cetă­ţeni din Jieţ şi Popi, care urmează să-şi coboare fânul. Le-am spus ce vă spun şi dumneavoastră: firma respectivă, împreună cu cei de la Drumurile Naţionale şi cei de la Apele Române, are obligaţia să regularizeze albia în zona respectivă şi să niveleze un drum provizoriu pe malul apei, respectiv un vad de trecere peste albia Jieţului, provizoriu, astfel ca oamenii să-şi poată trece animalele şi fânul. Eu chiar şi azi dimineaţă m-am dus la faţa locului, am discutat cu constructorul din zonă, cu reprezentantul Apelor Române, apoi cu reprezentanţi din primărie, stabilind programul următoarei perioade, ce trebuie respectat, astfel încât lucrurile să se rezolve acolo mai repede. Am discutat mai apoi şi cu proprietarul terenului din amonte, de unde se va construi podul. El a împrejmuit zona afectată de inundaţii, dar a lăsat pe marginea apei un petic de 3 metri lăţime, pe unde se poate acum nivela şi amenaja drumul de trecere spre vadul care va fi amenajat peste apă de cei care lucrează acolo. În mod concret, anunţ pe calea Ziarului Văii Jiului, căruia îi mulţumesc că a deschis această proble­mă de netăgăduit, că până cel târziu luni, 27 octombrie, se va amenaja acel vad şi drumul provizoriu pentru ca oamenii să-şi poată coborî fânul din munte şi animalele.
Tot indiscutabil, până cel târziu mijlocul anului viitor, acolo va fi gata construcţia podului de care vorbim. Dacă timpul ne permite, după primirea avizelor ne vom apuca de lucru încă din ce va mai rămâne din toamna aceasta. Dacă vremea nu ne mai permite, ne apucăm din primăvară, cât de devreme, şi le spun oamenilor că şi aşa va fi gata podul tot până cel târziu jumătatea anului viitor”.
Rămâne să vedem dacă cele două termene stabilite de primar vor fi respectate. Luni, 27 octombrie, vom vedea dacă oamenii vor putea să-şi coboare de la munte, în sfârşit, fânul şi animalele…

Comenteaza

Comenteaza