DISTRIBUIȚI

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ) mai are doar două unități miniere, iar huila este extrasă doar din două abataje. Cu toate acestea, conducerea societății susține că e mulțumită de producția care este, în medie, de 1300 tone zilnic.

”Media este undeva la 1300 de tone pe zi din doar două abataje. Avem un abataj cu complex mecanizat la Paroșeni și un abataj cu subminare la mina Uricani”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, Pavel Dreghici, directorul general al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului.

Conform sursei citate, din cele două abataje funcționale din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului vor fi extrase a 236 mii tone de huilă, acestea urmând să fie vândute către Complexul Energetic Hunedoara.

La finele acestui an își vor înceta activitatea extractivă cele două mine din cadrul SNÎMVJ Este vorba despre minele Paroșeni și Uricani, incluse pe programul de închidere în baza căruia minele de huilă pot beneficia de subvenție conform deciziei 797/2010 a Comisiei Europene.

Conform planului de închidere aprobat de Comisia Europeană, doar până la 31 decembrie 2017 va mai putea fi extrasă huilă din cele două unități miniere. Până în prima jumătate a anului viitor se vor realiza lucrările de închidere a subteranului și ecologizare a suprafețelor.

În perimetrul celor două unități miniere – Paroșeni și Uricani- ar mai fi huilă. Însă odată cu încetarea activității extractive aceasta va rămâne în subteran, la fel cum s-a întâmplat și la mina Petrila, unitate minieră la care activitatea extractivă a încetat încă din toamna anului 2015.

Deși mai există cărbune ce ar putea fi exploatat de statul român, programul de închidere în baza căruia se alocă subvenția pentru minele de huilă este făcut în așa fel încât activitatea extractivă trebuie încheiată, chiar dacă mai există rezerve.

Mihaela MIHAI

Comenteaza

Comenteaza