Stop cadru. Ziua de 27 martie 2014, la Petroşani / „Din Basarabia vă scriu, dulci fraţi de dincolo de Prut!”

260
În aceeaşi limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă/ Râde un pământ./ Ci doar în limba ta/ Durerea poţi s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Şi vinul e mai vin,/ Şi prânzul e mai prânz./ Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur,/ Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns”. (Grigore Vieru, În limba ta)
Acum 96 de ani la Chişinău…
Pentru români, 27 martie 1918 e ziua când România a devenit, vorba lui Lucian Blaga, dodoloaţă. În urmă cu 96 de ani, aleşii neamului de la Chişinău s-au dovedit a fi la înălţimea timpului istoric pe care îl trăiau. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei, România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”. Documentul, votat de Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, a fost semnat de Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, de Vice-preşedintele Pantelimon Halippa şi de Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan. Păstrând proporţiile, studenţii basarabeni de la Petroşani se dovedesc a fi, în 2014, nişte demni şi destoinici urmaşi ai înaintaşilor de ieri.
Acum 48 de ore la Petroşani…
Marţi la prânz, la ora 14, în ziua de Bunăvestire, sala Teatrului „Ion D. Sîrbu” era plină de oameni tineri, îmbrăcaţi, în marea lor majoritate, în costume populare. La intrare, un băiat şi-o fată, amândoi din Basarabia, ofereau viitorilor spectatori, în loc de pâine şi sare, un cozonac mare şi pufos din care oaspetele era invitat să se servească.
Universitatea din Petroşani are peste 200 de studenţi din Basarabia. Asociaţia lor este extrem de activă şi am observat, doar în acest an, cum au organizat, impecabil, două manifestări de amploare. Una a fost destinată, pe 15 ianuarie, lui Mihai Eminescu şi, alta, în cinstea Unirii din 27 martie 1918. (De Ziua lui Eminescu, studenţii basarabeni au recitat, pe de rost, lungi poeme din opera poetului naţional, în timp ce ai noştri abia citeau, poticnit, din cărţi…)
În sala teatrului l-am remarcat, în primele rânduri, pe profesorul universitar Aron Poantă, rectorul Universităţii noastre, care, deşi era răcit cobză, a stat să vadă tot spectacolul. „În numele comunităţii academice de la Universitatea din Petroşani vă mulţumesc pentru invitaţie şi urez succes celei de-a doua ediţii a Festivalului Basarabiei. Îmi place denumirea de Basarabia dată în cinstea lui Basarab I Întemeietorul, venit de pe aceste meleaguri în Ţara Făgăraşului şi, apoi, la Câmpulung, în Muntenia, pe la anul 1290. Cântată de mari poeţi, începând cu poetul nostru nepereche şi terminând cu Grigore Vieru şi apărată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, a cărui statuie tronează în centrul Chişinăului, Basarabia – această mireasă fără de noroc – a simţit de-a lungul timpului ba mângâierea şi încurajarea fraţilor de sânge din dreapta Prutului, ba frisoanele venite din stepa calmucă sau din strădunfurile Siberiei, dar nu şi-a uitat niciodată originea şi limba”.
„Alte case mă ascultă când vorbesc la difuzor…”
Sufletul acestei manifestări care marchează revenirea Basarabiei, în 1918, la Ţara Mamă a fost d-ra Maria Malanciuc, preşedinta Asociaţiei Studenţilor Basarabeni din Petroşani (şi masterandă la Managementul strategic al afacerilor). Maria Malanciuc a reuşit să aducă, pe aceeaşi scenă, poeţi, cântăreţi, dansatori, recitatori şi actori (de la gimnaziu şi până la Universitate) atât din România, cât şi din Moldova. Dacă poeziile şi cântecele noastre au fost mai puţin tematice, studenţii basarabeni au avut un program coerent, în care iubirea de ţara-mamă a fost firul roşu care a străbătut întreg spectacolul. Au participat, în ordinea intrării în scenă, Alexandru Platonov, Miriam Sefezeu, Ansamblul „Parâng”, tinerii din Asociaţia „Tineri pentru viitor” (Ana Maria Stoian, Andrei Mihăescu, Mădălin Brândău, conduşi de d-ra preşedintă Nicoleta Cândea), Olga Domencă, Radu Lungu, Andrei Popa, Andrei Bogdan Ititesc, Sorina Madon, „Bujorii muntelui”, Jesica Dubina, Denisa Oncea, Daniela Beţişor, Şcoala Gimnazială nr.2 (Robert Vesa, Bianca Cigmăian, George Nemeth, Robi Militaru), Andreea Haragiu de la „Carmen Sylva”, Şcoala Gimnazială nr.7 (Melania Lăutaru, Andreea Cadar, Răzvan Cârlig, Alexandra Pamfil) şi Ionuţ Andrei Rău (de la Colegiul „Hermes”). I-am nominalizat, în semn de omagiu, pe toţi aceşti artişti care ne-au adus aminte că, odată, până nu demult, Prutul nu despărţea două ţări ci doar două provincii româneşti. Ei merită toată gratitudinea noastră. Talentul lor ne-a lăsat tuturor dulcea iluzie că „Limba noastră-i limbă sfântă” şi că (mai) e „Limba vechilor cazanii”. Mai ales când e slăvită chiar în sărbătorea Bunei Vestiri…
Basarabenii noştri şi-au propus, prin realizarea acestui spectacol, „să păstreze valorile şi să trezească spiritul naţional în rândul tinerilor”. Au reuşit cu prisosinţă.
P.S. E inutil să mai adaug faptul că la „Festivalul Basarabiei” nu a participat niciun politician local, judeţean sau naţional. E drept că încă nu s-a declanşat campania electorală. Să vezi atunci ce elanuri patriotice o să-i anime pe ai noştri politicieni care, la Bruxelles, învăţa-vor „la cravată cum să-şi facă nodul”…

de Mihai BARBU

Comenteaza

Comenteaza