DISTRIBUIȚI

Complexul Energetic Hunedoara a primit acceptul Comisiei Europene pentru a beneficia de ajutor de stat pentru închiderea minelor Lonea și Lupeni, iar banii se află într-un cont al ministerului. Cum Consiliul de Administrație al CEH vrea acum o nouă variantă de închidere, ajutorul de stat nu poate fi accesat.

”În ceea ce privește ajutorul de stat, sunt discuții, sunt variante. Ultima variantă agreată de Consiliul de Administrație ar fi închiderea a părți din exploatările miniere. Eu sunt consecvent în ceea ce am spus, merg pe aceeași linie (varianta  Lupeni, ultima producție până în 31 decembrie 2018 cu lucrări de închidere până în 2024 și Lonea, Livezeni și Vulcan – viabile -n.r.). În viziunea mea, nu se poate (închiderea doar a unor părți din unitățile miniere-n.r.), dar rămâne să se vadă mai departe cum vor decurge lucrurile. Se lucrează, se încearcă găsirea unor variante pe această ipoteză. E foarte dificil, nu-i fezabil din punctul meu de vedere și nu numai”, a declarat directorul general al CEH, Mihael Melczer.

Potrivit sursei citate, resursele Complexului Energetic Hunedoara scad, iar orice zi pierdută ”este toxică”.

”Eu tot spun orice zi pierdută este extrem de toxică pentru noi toți. Suntem la jumătatea lui marite, batem pasul pe loc. Pentru o altă variantă trebuie notificată Comisia Europeană, modificat ajutorul. Banii ăia sunt acolo și timpul trece. Resursele noastre scad”, a completat Melczer.

În 24 noiembrie anul trecut, Comisia Europeană a avizat ajutorul de stat pentru minele Lonea și Lupeni, unități ale Complexului Energetic Hunedoara. Cele două unități miniere vor primi astfel subvenție de la statul român, acestea urmând a fi incluse pe programul de închidere în baza deciziei 787/2010 a Comisiei Europene.

În aceeași săptămână, în ședința de Guvern în care s-a aprobat cea de-a doua rectificare bugetară, Ministerului Energiei i-au fost alocate 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea celor două unități miniere din cadrul CEH.

Numai că acum CA-ul de la CEH are o altă viziune.

”Ajutorul de stat rămâne în termenii parțial conveniți ca și termeni, ca și valoare, numai că noi, împreună cu o comisie, încercăm să salvăm și celelate două mine. Adică să mergem la Comisie și să spunem că în loc să închidem două mai bine închidem părți din fiecare, ca să-și eficientizezi activitatea la o mină care rămâne, că s-ar putea, că așa le-am spus noi mine viabile și neviabile și n-a fost una viabilă. Atunci, în momentul în care-ți rămâne, să-ți rămână un pic curată aia, să te debarasezi de anumite părți care îți fac cheltuieli, și atunci când ai două mine și îți pică una ce ai făcut? Ai murit. E bine să ai mai multe ca să se balanseze una pe cealaltă. De aia compania asta a trăit, minele au fost legate și s-au sprijinit în viața lor”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, Ioan Stamin Purcaru, președintele CA al CEH.

În aceste condiții, Hotărârea de Guvern prin care banii ar urma să ajungă la CEH întârzie încă. La fel și banii aprobați de Comisia Europeană.

”Ajutorul de stat în sumă totală de 198.830 mii lei pentru anul 2017 este suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei astfel: pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 132.226 mii lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente și pentru acoperirea costurilor excepționale se acordă ajutorul de stat în sumă de 66.604 mii lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepţionale.”, se araytă în proiectul de hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Energiei.

Conform aceluiași document, CEH a prevăzut în Proiectul de Buget de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 suma de 198.830 mii lei reprezentând ajutor de stat pentru închideri mine necompetitive.

Mihaela MIHAI

Comenteaza

Comenteaza