DISTRIBUIȚI
de Cătălin DOCEA

crop-curteanInvestitorii s-au rătăcit pe drum. 18 iulie 2016: ”Am avut mai multe întâlniri cu investitori interesaţi de oraşul Petrila. Primii cu care am vorbit, elveţienii, ne-au contactat la sfârsitul săptămânii trecute şi ne-au spus că s-au decis şi vor să investească la Petrila. Luna aceasta îşi fac societăţile comerciale pe raza oraşului, iar în perioada imediat următoare se va deschide prima fabrică” – Dorin Curtean, viceprimarul oraşului Petrila.

Citatul, publicat de presa locală, a fost distribuit două zile mai târziu pe pagina de pe reţeaua de socializare Facebook a PSD Petrila.

crop-curtean-1Am consultat surse oficiale pentru a afla cât adevăr stă în vorbele viceprimarului Curtean.

În luna iulie 2016, în Petrila au luat fiinţă trei societăţi comerciale: Cosmin Trans Construct SRL (asociaţi Iordan Nicolae – Petrila şi Peptan Victor Cosmin – Băniţa), CTC Triumf Land SRL (asociat Cotan Beniamin – Petrila) şi Sergiu & Naty SRL – D (asociat Porumbel Sergiu Natanel – Petrila). Unde-s elveţienii? Nu-s!

La fel, în august 2016, la Petrila au luat fiinţă alte trei societăţi comerciale: Edil Sal Prest SA, aparţinând administraţiei locale, Miruna Food SRL (asociat Larion Vasile Claudiu – Timişoara) şi Briac Cristian Adelina SRL (asociat Briac Gheorghe – Petrila). Unde-s elveţienii? Nu-s nici aici!

În toate societăţile menţionate nu figurează asociaţi ori administratori persoane fizice ori juridice străine, şi nici una dintre activităţile declarate de societăţile menţionate la înfiinţare nu presupune activităţi de genul celor derulate într-o fabrică, orice fel de fabrică ar fi aceasta.

În lunile septembrie şi octombrie 2016, ca un efect incredibil al implicării cuplului Jurca – Curtean, pe raza oraşului Petrila au luat fiinţă ZERO societăţi comerciale.

15094378_10202571822174690_5733516366924966617_n

Comenteaza

Comenteaza