DISTRIBUIȚI

Petrilenii au participat, în acest week-end, la a XVII-a ediție a Zilelor Orașului Petrila, sărbătoare dedicată lor. Distracția și voia bună a fost la ea acasă timp de două zile în localitatea de la poalele munților. Nume mari din  muzica populară și ușoară, dar și tinerii artiști locali i-au încântat pe toți cei care au participat la acest eveniment.

De la zilele orașului nu au lipsit tradițiile și obiceiurile locale păstrate cu strictețe an de an. În acest an, evenimenul s-a desfășurat la începutul verii, iar vremea a ținut în acest an cu locuitorii Petrilei, lucru care s-a observat și din participarea a peste 4.000 de oameni, aproape dublu față de anul precedent.

„În cele două zile, petrilenii  s-au delectat cu muzică ușoară și populară de calitate, oferită atât de artiștii consacrați, cât și de tinerele talente locale. Aceștia au avut la dispoziție bulevardul principal unde a fost instalată scena și un adevărat parc de distracții și nelipsitele terase cu mici, bere și alte bunătăți. Suntem mulțumiți de organizarea din acest an și sper ca și petrilenii să fie mulțumiți și că s-au simțit bine alături de noi la acest eveniment”, a declarat, pentru GDD, Vasilică Jurca, viceprimarul orașului Petrila.

În prima zi de petrecere, sâmbătă, au evoluat pe scenă artiști de muzică ușoară, cântăreața Gina Pătrașcu, care a fost desemnată cetățean de onoare al orașului Petrila, cântăreața Sylvia și trupa Alb Negru.

Duminică a avut loc parada portului popular, tradiție care se păstrează de aproape 20 de ani. Parada s-a desfășurat pe traseul Primărie – Casa de Cultură Ladislau Schmidt și au participat localnicii din Taia, Cimpa, Jieț, Tirici, Răscoala îmbrăcați în haine momârlănești și cele două ansambluri folclorice Junii Petrileni și Bujorii Muntelui. În cadrul paradei a fost și nelipsita defilare a cailor împodobiți cu flori și primburi conduși de tinerii din Petrila.

După parada portului popular pe scenă au urcat artiști consacrați de muzică populară, precum Suzana Toader, interpretul Cornel Todea, cântăreața din Moldova, Cipriana Bălașa, interpreta Olguța Berbec și bănățeanca, Andreea Voica și cântăreața Adina Roșca.

Evenimentul s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii.

Iulia BĂLUȘĂ

Comenteaza

Comenteaza