Târg de animale fără participanți la Petrila

583
Administrația locală din Petrila a organizat, miercuri, un târg de animale în zona Jieț. Deși primarul spunea că sunt așteptați producători locali de la Hațeg până la Uricani, târgul nu a reprezentat importanță pentru micii producători.
Platoul de la Jieț a fost, miercuri, aproape pustiu. O tarabă cu mici și bere, câțiva artiști populari de la Clubul din Petrila care au susținut un program artistic și… cam atât.
18447874_1313874828647711_2092365253_n
Viceprimarul Dorin Curtean a declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineață, că interesul producătorilor pentru acest târg de animale a fost extrem de scăzut.
Nu am fost la târg, dar am înțeles că a fost o participare foarte slabă. Probabil că producătorii locali nu sunt interesați să își vândă animalele”, a declarat Curtean.
Viceprimarul din Petrila a mai precizat că a fost stabilită data de 10 mai pentru târgul de animale pentru ca acesta să aibă loc înainte de urcarea animalelor la munte.
O cauză a lipsei de interes pentru acest târg o poate reprezenta faptul că acum, primăvara, oamenii nu au griji legate de creșterea animalelor. E iarbă, urcă cu ele la munte, nu sunt așa multe probleme cum sunt în perioada de iarnă. Poate și noi am avut o parte de vină. Poate ar fi trebuit să facem o promovare mai bună”, a spus Curtean.
poza-targ-696x370
Și în toamna acestui an, la Jieț va mai avea loc un târg de animale. Reprezentanții administrației locale susțin că vor continua această tradiție atâta timp cât aceasta va reprezenta un punct de interes pentru cei cărora li se adresează.

 

Mihaela MIHAI

 

Comenteaza

Comenteaza