Timp de 20 de ani a condus Petrila. Ilie Păducel intră din nou în cursa electorală

73

Ilie Păducel, fostul primar al orașului Petrila vrea să se întoarcă în fruntea administrației publice locale și intră din nou în cursa electorală.

Ilie Păducel a condus Petrila timp de 20 de ani, dar a pierdut ultimele alegeri locale în fața lui Vasile Jurca (PSD), după un transfer, însoțit de un imens scandal politic,  al fostului primar, de la PSD la PNL. Numai că nu puțini sunt cei care par să îl regrete acum pe  Păducel, care, spun liberalii, este cotat cel mai bine într-un sondaj de opinie comandat de PNL.

Astfel, potrivit PNL, în urma unor cercetări sociologice desfășurate la începutul lunii septembrie, Ilie Păducel revine în preferințele petrilenilor, cu un procent de 42.5% din voturi, surclasându-l la mare distanță pe Vasile Jurca, primarul în funcție, care a obținut doar 28.9% din voturi.

 “PSD a eșuat la Petrila, ducând o politică ce a reușit să îi îndepărteze de electorat. Ilie Păducel a continuat munca, nu a renunțat și are cele mai mari șanse să revină în fotoliul de primar, după alegerile de anul viitor. Îi doresc succes lui și echipei pe care o coordonează!” – Adrian Nicolae David, prim-vicepreședinte PNL Hunedoara.

Ilie Păducel este președintele PNL Petrila.

Carmen COSMAN – PREDA

 

INFORMAȚIA VĂII JIULUI

 

Comenteaza

Comenteaza