Trădarea politică. La Prin trecerea la alte partide, consilierii locali dau dovadă de oportunism şi interes personal, bătându-şi joc de încrederea cetăţenilor care i-au votat

306
de Corneliu BRAN

► Certitudine: doi consilieri locali petrileni, de la PDL şi PNL, au trecut în barca social-democraţilor ► Zvonuri: urmează şi alte plecări din PC, PDL şi PP-DD spre zona „independenţilor”, a PSD sau UNPR. 

Zvonurile cum că două dintre organizaţiile de partid petrilene ar fi decimate în materie de consilieri locali, în sensul că mulţi vor trece spre PSD sau vor opta să devină independenţi, au fost confirmate doar parţial. Totuşi, în aceste zile un cutremur de magnitudine politică mai mică s-a declanşat la Petrila, ceea ce face să spunem că vorba „nu iese fum fără foc” e cât se poate de adevărată. 

PSD Petrila câştigă un consilier. PDL Petrila pierde unul
Ionel Scărişoreanu, unul dintre cei patru consilieri PDL Petrila, a înaintat preşedintelui Constantin Ramaşcanu cererea de demisionare din organizaţia PDL Petrila. În urma unei discuţii, consilierul Scărişoreanu a recunoscut că vrea să treacă la organizaţia PSD Petrila. Aceasta e prima certitudine, deci nu mai vorbim de vreun zvon şi ne-a fost confirmată ieri chiar de Constantin Ramaşcanu, preşedintele PDL Petrila.
„Domnul Ionel Scărişoreanu a plecat, într-adevăr, la PSD. Luni dimineaţă am avut o întâlnire cu dumnealui şi mi-a explicat că a luat decizia asta, deoarece doreşte să treacă în rândurile PSD Petrila. Omul mi-a adus o hârtie prin care mă înştiinţa că-şi ia destinele de la partidul nostru şi trece la social-democraţi. Din cauză că eu aflasem mai devreme de intenţia de plecare a dumnealui din PDL, i-am şi spus vineri după-amiază, înainte de deschiderea Toamnei petrilene, când ne-am întâlnit toţi colegii: Măi, Ionele, tu eşti la SNÎMVJ, iar Bobar e preşedintele CA acum, probabil că o să-ţi tragă clopotele pe-acolo… Nu, îmi zice, eu sunt profesionist, n-am nicio problemă din asta, sunt inginer, îmi văd de treaba mea. Ei bine, luni, domnul Ionel n-a mai fost inginer, s-a dus la PSD… Asta e treaba. Totul însă e legal, deoarece există legea care permite această trecere. Nu sunt supărat pentru că n-am de ce. Pur şi simplu, e problema dumnealui”.
Întrebat de faptul că se aude prin târg că miercuri dimineaţa şi ceilalţi trei consilieri locali cam doresc să plece, nu la vreun partid, ci în postura de „independenţi”, preşedintele PDL Petrila ne-a explicat situaţia: „Din cauza asta, mai exact văzând ce s-a întâmplat cu dl. Scărişoreanu, i-am sunat pe toţi trei consilierii noştri, d-nii Victor Aleznauer, Cornel Preda şi pe d-na Dragomir, ca să ne întâlnim şi să stăm de vorbă, dorind să aflu ce gânduri au în această privinţă. Ne-am întâlnit şi am discutat marţi seara, ei spunân­du-mi că deocamdată nu iau în calcul plecarea la alt partid sau în postura de independenţi. De fapt, mi-au spus ceva de genul: Domnule, noi încă nu…. Nu ştiu ce înseamnă încă nu, să fie încă nu ne gândim sau încă nu-i momentul… Dar o să vedem în zilele următoare ce urmează… Pe moment asta e situaţia, după întâlnirea de marţi seară am stabilit pentru joi, 9 octombrie, la orele 15:00, cu domnul preşedinte Gligor o şedinţă de birou judeţean PDL, la Petrila, unde va participa şi preşedintele Gligor împreună cu colegi din tot judeţul (aceasta este prima şedinţă dintr-un set de şedinţe care vor avea loc prin rotaţie în toate localităţile Văii Jiului, prima după Petrila urmând la Petroşani) şi noi, cei din conducerea organizaţiei, inclusiv cei trei consilieri locali. Acolo vor avea loc toate discuţiile, inclusiv pe acest subiect, iar după această şedinţă vom şti exact cum stăm”, ne-a explicat Constantin Ramaşcanu.
Înainte de respectiva şedinţă am ţinut să aflăm şi punctul de vedere  măcar al unuia dintre cei consilieri.
„Numai gurile rele ne dau plecaţi! Nu am luat nicio decizie. Joi, 9 octombrie (astăzi – n.r.), vom participa la o discuţie cu preşedintele nostru, dl. Gligor. După această discuţie când vom analiza toate lucrurile vom trage linie şi vom anunţa ce decizie am luat. Oricum, eu vă spun de-acum ceva, mai ales că eu, personal, deja am luat decizia finală, dar nu v-o spun acum. Preda face politică din plăcere, nu din interes! Vreau să le demonstrez şi celor tineri şi celor cu două feţe că decizia într-o organizaţie nu se ia decât în momentul când ai pus cărţile pe faţă în preajma şefului tău politic. Aşa e corect şi bărbăteşte”, ne-a declarat Cornel Preda, vicepreşedinte al organizaţiei PDL Petrila, până nu demult preşedinte.
Şi PNL Petrila pierde un consilier local în dauna PSD Petrila!
Un al doilea partid cutremurat de frământări pe linie de consilieri locali este PNL Petrila. După încercarea de excludere din partid a consilierului local Daniela Vişănescu, lucru care a ajuns în instanţă, iar acum se pare că consilierul are şi şansa de a rămâne consilier local independent deoarece în consiliul local nu s-a votat încă, consilierul profitând de efectele legii votate cu două mâini şi într-o mare veselie de reprezentanţii puterii, un al doilea consilier din cei trei, Zoltan Benke, a părăsit încă de luni dimineaţa organizaţia liberală petrileană, fiind deja primit în organizaţia PSD Petrila.
Costel Avram, preşedintele PNL Petrila, a confirmat miercuri dimineaţa acest fapt: „Da, a plecat la PSD. Acum se vede pe cine ne putem baza şi pe cine nu şi se pare că n-am greşit când am avut rezerve pe linie politică faţă de acest om”.
O scurtă concluzie
Comentariile le lăsăm pe seama dumneavoastră, mai ales a alegătorilor din Petrila. Noi doar v-am arătat cum stă treaba… Cum se aude că şi în PP-DD şi PC sunt ceva frământări, unii consilieri dorind să migreze spre UNPR sau PSD, rămâne de văzut cum va arăta „harta” consilierilor la finalul perioadei de „transferuri”. Să mai spună cineva că fotbalul şi politica n-au puncte comune! Oricum, prin aceste trădări, consilierii locali petrileni îşi bat joc de votul concetăţenilor lor, care i-au votat pe o anumită listă de partid, nu ca să fie independenţi sau la alt partid. Ruşine! De trei ori ruşine!

Comenteaza

Comenteaza