DISTRIBUIȚI

Fost miner, actual consilier local la Petrila şi om de afaceri, Florin Ţurcaş s-a înscris la concursul organizat de Complexul Energetic Hunedoara pentru angajarea a 75 de munictori necalificaţi.

Ales consilier local din partea PC, la Petrila, Florin Ţurcaş s-a înscris la concursul organizat de Complexul Energetic Hunedoara. Alesul local, care este şi om de afaceri, a declarat, miercuri, pentru GDD, că s-a înscris la concurs pentru a vedea dacă se poate, asta pentru că au existat o serie de zvonuri că nu au voie foştii mineri sau persoanele care depăşesc o anumită vârstă.

Au fost o mulțime de persoane din Petrila care au spus că s-ar duce, dar că nu au voie foștii mineri, nu sunt acceptați cei care depășesc o anumită vârstă, că fiecare politician are cinci persoane pe care să le angajeze. M-am înscris, am dat amândouă probele și sper să fiu admis”, a precizat, miercuri, pentru GDD, Florin Țurcaș.

Sursa citată a precizat că nu se va angaja la CEH în cazul în care va fi declarat admis.

”Nu o să merg. Eu am 32 de angajați, vreau să mai deschid o afacere. Am vrut numai să demonstrez că dacă vrei se poate”, a mai spus Țurcaș.

Consilierul local de la Petrila are 43 de ani și a fost disponibilizat de la mină în anul 1997. Cu toate acestea, dosarul său a fost admis, acesta susținând atât proba scrisă a concursului cât și pe cea practică.

La Complexul Energetic Hunedoara  vor fi angajate 75 de persoane, viitorii mineri fiind desemnați în urma unui concurs ce a presupus o probă scrisă și una practică în cadrul căreia concurenții au avut de lopătat, peste un obstacol de 1,5 metri, 400 de kilograme de sort.

 Gazeta de Dimineata

Comenteaza

Comenteaza