UPDATE. Salvatorii minieri au scos trupul victimei din puțul de aeraj al minei Borod – Acțiune de recuperare a unui cadavru a salvatorilor profesioniști de la SALVAMIN

302

UPDATE- După circa patru ore de intervenție, salvatorii minieri de la SALVAMIN, au reușit să scoată la suprafață trupul bărbatului de 54 de ani care s-a aruncat în puțul de aeraj al minei Borod.

”Acțiunea a fost destul de dificilă. A, coborât 160 de metri pe sfori de alpinism, cu aparatele izolante pe noi. Important este că am reușit să aducem victima la suprafață”, a spus, sâmbătă seara, pentru GDD, Gheorghe Mununar, șeful salvatorilor minieri.

Potrivit sursei citate, în puț era lipsă de oxigen.

Din cauza înălțimii de la care s-a aruncat în gol, trupul victimei s-a dezmembrat,

Bărbatul, fost angajat al unității miniere în care și-a găsit sfârșitul, era cunoscut cu probleme psihice, acesta amenințând și în trecut că se va arunca în gol.

……………………………………..

Patru salvatori mineri ai Prestserv- fostul SALVAMIN- au plecat, sâmbătă la prânz, spre județul Bihor, aceștia fiind solicitați să scoată trupul unui bărbat dintr-un  puț de aeraj al unei foste exploatări miniere.

”O persoană cu probleme mentale s-a aruncat în puț și noi trebuie să o evacuăm la suprafață. Vom  folosi echipament specific de alpinism. Vom intra într-un puț de aeraj adânc de 300 de metri, al minei Borod județul Bihor, ce aparține de societatea Carbonifera SA Ploiești”, a declarat, sâmbătă, pentru Gazeta de Dimineață, Gheorge Mununar, directorul Prestserv și șeful salvatorilor minieri.

Din informațiile pe care le au salvatorii minieri din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, polițiștii din Bihor au putut să stabilească faptul că trupul bărbatului se află în puțul de aeraj al fostei unități miniere.

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza