Valea Jiului aşteaptă cu sufletul la gură… / Susţinerea de către Rovana Plumb, ministrul Muncii, a propunerii legislative nr. 530/ 2014 referitoare la completarea şi modificarea alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr.263/ 2010

218
de Marian BOBOC
În acest fel, zeci de mii de pensionari din Vale vor primi până la 400 de lei în plus la pensie, bani care li se cuvin.
După cum ne-a informat Cristian Resmeriţă, deputat PSD al Colegiului de Vest Valea Jiului, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, va fi prezentă astăzi, 17 octombrie, la Petroşani, unde va avea o întâlnire cu pensionarii din Valea Jiului. Întâlnirea va avea loc începând cu orele 11:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Ion Dulămiţă” din Petroşani. Motivul prezenţei ministrului Muncii în Valea Jiului: rezolvarea, o dată pentru totdeauna, a propunerii legislative pentru modificarea art. 56 alin. (5) din Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Rezolvarea acestei probleme legislative, în urma cărora oamenii care au trudit în adâncuri, riscându-şi viaţa şi periclitându-şi sănătatea, ar aduce în buzunarele oamenilor diferenţe la pensie de până la 300-400 lei. Bani munciţi, şi nu cerşiţi.
De altfel, deputatul Resmeriţă şi alţi colegi parlamentari din PSD au fost preocupați de modificarea nedreptului şi abuzivului articol mai sus pomenit. Ba, mai mult, deputatul Resmeriţă a adresat şi o interpelare parlamentară d-nei ministru Rovana Plumb:
„Doresc să aduc în atenţia Dvs. o mare nedreptate făcută de guvernul PDL, care, din anul 2011, când doamna deputat Roberta Anastase, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a prezidat şedinţa în care s-a modificat în mod total incorect prevederea cu privire la stagiul complet de cotizare pentru cei care lucrează în  condiţii speciale din Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel conform art.56 alin.(5) din Legea nr.263/2010, stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevăzute la alin. (1), s-a modificat de la 20 la 30 de ani. Precizez că potrivit alin(1) în locurile de muncă cu condiţii speciale sunt incluse şi cele din unităţile miniere, pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respective, afectând astfel în mod serios şi nejustificat cuantumul pensiei. În calitate de deputat de Valea Jiului, susţinut de un număr de 12.000 de semnatari ai memoriului, prin care cei nedreptăţiţi de noile  prevederi ale legii au solicitat corectarea acestei nedreptăţi, în sensul revenirii la situaţia anterioară acestei modificări, în data de 25 septembrie 2012, am depus Propunerea Legislativă cu nr. 414/29.10.2012, care avea drept scop  modificarea art. 56 alin.(5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul: Stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) este de 20 de ani. Însă, această propunere de modificare a Legii Pensiilor a primit aviz negativ de la Ministerul Muncii condus la vremea respectivă de doamna senator Mariana Câmpeanu şi în data de 21 decembrie 2012, procedura legislativă pentru această propunere de modificare a Legii nr. 263/ 2010 a încetat prin retragerea ei de către Senat. În data de 21.05.2013 am adresat o Interpelare doamnei ministru Câmpeanu, prin care am solicitat din nou revizuirea legii şi revenirea la prevederile anterioare anului 2011, dar în mod nejustificat aceasta a refuzat îndreptarea acestei erori. În data de 23.09.2014, împreună cu un grup de 13 deputaţi şi senatori PSD, am iniţiat Propunerea Legislativă cu nr. 530/ 2014, Propunere legislativă de completare şi modificare a alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr. 263/ 2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, am deplina încredere că veţi susţine această propunere legislativă, prin modificarea prevederilor art. 56, alin. (5), în sensul revenirii la situaţia de dinainte de 2011, respectiv stagiul de cotizare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) este de 20 de ani, prin corectarea acestei nedreptăţi, venind astfel în sprijinul unei categorii sociale care a prestat o muncă grea, cuantumul pensiei fiindu-le grav afectat de actualele prevederi ale legii”.
Fiind vorba de truditorii adâncului, credem că doamna ministru Rovana Plumb, ca membru responsabil al unui guvern condus de un social-democrat, trebuie să sprijine faptic repararea acestei nedreptăţi. Asta aşteaptă, astăzi, cu sufletul la gură, întreaga Vale a Jiului de la doamna Plumb: fapte, nu vorbe!

Comenteaza

Comenteaza