Vești crunte pentru Valea Jiului

566

Din 2018 vor mai rămâne deschise doar două mine de huilă în Valea Jiului, după ce vor fi închise exploatările de la Lonea și Lupeni. Astfel, tradiția mineritului în vale se diluează și mai mult, ținând cont că înainte de 1990 existau 15 mine și peste 90.000 de angajați.

“Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului vor intra în programul de închidere a minelor până în 2018 și doar minele Livezeni și Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara, a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-o conferință de presă. El a adăugat că vor mai fi păstrate în cadrul complexului doar un grup de producere a energiei la termocentrala Paroșeni și un grup la Mintia-Deva, grupuri care au împreună 400 de MW.

CE Hunedoara se află în insolvență din 7 ianuarie 2016 și are 6.300 de angajați, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Ca să înţelegem mai bine situaţia din Valea Jiului trebuie să mergem undeva în trecut. Zona este una foarte problematică, monoindustrială, puternic întreţinută de factorul politic înainte de 1990. La vremea respectivă, cărbunele extras de aici ajungea în toată ţara pentru că transportul feroviar era extrem de ieftin. Astfel se face că huila era arsă la Iaşi, Giurgiu sau alte centrale foarte depărtate. În
prezent, nu se justifică economic o distanţă mai mare de 100 de kilometri. Aşa se face că huila este ultilizată de centralele de la Paroşeni, situată la gura minei Lupeni, şi Mintia Deva, la câţiva kilometri distanţă. Numai că aceste două centrale contează foarte puţin în sistemul energetic naţional iar raţiunea existenţei lor este aceea de a ţine în viaţă cât de cât Valea Jiului. „Preţul cărbunelui adus la Constanţa din Australia era mai mic decât preţul cărbunelui scos de acolo, din Valea Jiului. Vă daţi seama, situaţia era foarte foarte grea. Sectorul acesta trebuia profund restructurat”, a declarat fostul premier Petre Roman pentru Digi24.

Complexul Energetic Hunedoara este practic urmaşa Companiei Naţionale a Huilei, aflată azi în insolvenţă, după ce a acumulat datorii de aproape 600 milioane de euro. Statul a pompat în mineritul hunedorean ajutoare de aproape 6,5 miliarde de dolari. Aceşti bani, după cum am văzut, nu au fost însă de ajunsă căci am făcut referire la datoriile CNH şi ale CEH. La aceste “performanţe” se mai adaugă şi
procesul de închidere a minelor, fenomen cu un impact devastator pentru unele oraşe care au rămas fără nicio activitate economică. De asemenea, minerii din Valea Jiului prestează cea mai periculoasă meserie din România. Statisticile arată că mai bine de
două treimi din accidentele de muncă vin din acest sector. Din 1990 şi până azi şi-au pierdut viaţa 80 de muncitori, 75 dintre ei provenind de la minele din Valea Jiului, în special de la Petrila, Vulcan şi Uricani.
Datoriile, ineficienţa economică, accidentele de muncă, situaţia precară a industriei, viitorul incert sunt rodul moştenirii în 1990 a unei industrii supradimensionate. Strategia de dezvoltare gândită de Ceauşescu avea la bază conceptul autosusţinerii în asigurarea cu resurse minerale a economiei, în scopul reducerii importurilor. După căderea lui, noii guvernanţi au preluat un sector dezvoltat mai mult decât ar fi permis potenţialul de resurse minerale solide economic exploatabile de care dispunea ţara la momentul respectiv. Singurele măsuri
luate de guvernele care s-au perindat au fost pomparea de bani în sector, închiderea minelor, disponibilizarea salariaţilor, ţinerea companiilor pe pierderi pentru a nu scumpi energia electrică, în timp ce investiţiile au lipsit aproape cu desă¬vârşire. Marea restructurare din Valea Jiului a început în vremea guvernării lui Victor Ciorbea, când au fost traşi pe dreapta 60.000 de mineri, din aproape 90.000 câţi
erau.

Situaţia de azi a mineritului carbonifer şi a CEH în special este cruntă. Morile de vânt din Dobrogea se învârt cât să ţină pe bară multe termocentrale, iar Uniunea Europeană cere imperios restructurarea sectorului.
Recent, un grup de lucru din cadrul Ministerului Energiei a găsit o soluție de salvare a celor patru mine – cu un ajutor de stat iar o continuare a activității extractive după 2018 este posibilă doar în condițiile acestui sprijin. “Cea mai mare problemă identificată de membrii Comitetului pentru activitatea minieră este lipsa acută a investițiilor din ultimii 20 de ani, lipsa retehnologizării și modernizării
metodelor de extracție. După Revoluție, nivelul investițiilor în minerit a scăzut la 5% din valoarea celor de dinainte de 1989, iar după anul 2007, nu a mai fost demarată nicio investiție. Complexurile mecanizate asigură, potrivit specialiștilor din Comitet, productivitate dublă față de metodele clasice de exploatare, folosite în mare parte dintre minele actuale. Costurile de achiziționare a unui astfel de
complex mecanizate sunt evaluate de circa 11-12 milioane de euro. Potrivit calculelor făcute de membrii Comitetului, cheltuielile de retehnologizare a minei Livezeni ajung la 127 de milioane de lei. Astfel, la nivelul anului 2015, 70% din costul de producție al cărbunelui a reprezentat cheltuiala cu „munca vie”, ceea ce înseamnă că extracția se face cu tehnologii vechi de mai bine de un sfert de secol.
De asemenea, un alt aspect prezentat de membrii grupului de lucru Huilă este faptul că închiderea minelor, după actualele metode, nu ar mai permite redeschiderea acestora, făcând mai rentabilă săparea unui nou puț decât deschiderea celui închis prin rambleiere”, se arată într-o informare a Ministerului Energiei.

Comenteaza

Comenteaza