Viața unui om se contopește cu traiectoria unei comunități. Atestarea documentară a localităților rămâne ansamblul de urme lăsate de generații. ”Amintirile din viitor” au reprezentat ”perimetrul optim” pentru desfășurarea de forțe a poveștilor care au rămas închise în #Mina Petrila. O lume, un suflet, o viață. Cărbunele – ultima falie, lucrarea pusă între cele patru coperte de fostul director Bogdan Bujor a adus la masa dezbaterilor mai multe generații. Ilie Stoian, minerul de 90 de ani de la Petrila, își reazămă vârsta în baston și lacrimile în colțul ochilor. Buldozerele nu au avut milă, minerul caută la etatea sa doar explicația prezentului. Iadul – cum numește el mina – a fost bătut de utilajele care încearcă să șteargă istoria.
Opriți lacrimile ca să nu ștergeți urmele istoriei!
”Cărbunele – ultima falie” a vorbit, sâmbătă, în Valea Jiului prin istoria locală a protagoniștilor care au marcat parte din secolul #cărbunelui.
Vârsta nu reprezintă o piedică în calea uitării pentru niciunul dintre cei care au pus o cărămidă în construcţia istoriei locale.
”Cine vrea să vadă dezastrul pe care l-au făcut Guvernele astea care au venit după Revoluție să vină să vadă dezastrul minei (Mina Petrila -n.r.). Şi-au bătut joc de ea. Noi am trăit aici la mina asta, ne-am crescut copiii. A fost bună, bună, dar acum şi-au bătut joc de ea”, a povestit, sâmbătă, un miner de 90 de ani la momentul lansării cărţii Cărbunele – ultima falie scrisă de fostul lui director Bogdan BUJOR.
Când curg lacrimile istoriei înseamnă că există o boală în comunitate neasumată de instituțiile specializate. Indiferența este umbra incompetenței și nu are leac.
Nu mi-a fost frică de mină decât prima dată când m-am angajat. Când am văzut mina, m-am întrebat „doamne, ce oi fi căutând eu aicea?” Aicea e Iadul. Şi apoi am zis: Totuşi dacă atâtea sute de oameni umblă pe aici şi nu mor, eu sunt mai prost ca ei? – Ilie Stoian
„Am lucrat cam cum se lucrează în Iad. Ăsta e Iadul, domnișoară, MINA. Cine vrea să vadă Iadul… Nu e nicăieri… în Ceruri sau pe Pământul ăsta, aici e în MINĂ. Să vină să vadă cât mai e două mine, cât mai e în fiinţă. Să vină să controleze, să vadă. Ăsta-i iadul. Noi am trăit în IAD. Am lucrat, am fost sclavi şi ne-am ales cu boli unii din noi. Suntem betegi”, aşa descrie Ilie Stoian – un miner de 90 de ani care a lucrat şi s-a pensionat de la Mina Petrila, cea mai adâncă mină din Valea Jiului.
M-am accidentat, dar fără oase rupte. Dar accidente am avut. Şi spitalizare. Dar nu m-am înspăimântat.. Nu a murit niciun coleg lângă mine. Totuşi am văzut după o explozie militari (militarii în termen angajaţi în subteran – n.r.) la care le atârnau pieile de pe mâini. Nu m-am înfiorat. Nu s-au înfiorat nici ei. Că cei teferi au venit după două zile la lucru. Asta e mina. E rea, e urâta, dar am trăit cu ea aşa cum a fost – Ilie Stoian
Stoian își amintește că ”totul era greu” în minerit.
”Toate erau greu. Era greu și până a ajunge la locul de muncă, departe. Și când ajungeai acolo era și mai greu. Trebuia să te apleci, era intrarea strâmtă. Ce să vă povestesc. Munca era foarte grea”, mai spune Stoian.
Minerul nonagenar îşi aminteşte perfect şi de „norocoşii sistemului” în care a lucrat el, de cei care s-au îmbogăţit pe munca truditorilor.
„La mina asta au trăit mulţi care nu au muncit, care s-au făcut că muncesc, au luat banii, au câştigat mai mulţi ca noi. Eu am fost miner de când m-am angajat, până am ieşit în pensie numai la front. Un an jumătate fusesem artificier, dar nu mi-a convenit pentru că dădeam amenzi de acasă pentru nimicuri”, spune cu aceleaşi lacrimi minerul.
Activitatea din subteran a lăsat urme adânci în tot ce înseamnă minerul de 90 de ani, care încearcă la această vârstă să înţeleagă lumea analizând chipurile noi apărute în peisaj.
Mina i-a rămas sculptată pe arborele vieţii…
Ataşamentul şi integrarea în câmpul muncii, adaptarea la o realitate asumată trăiesc la un loc, din plin, în tot ce înseamnă viaţa unui miner care se apropie de o istorie seculară în măruntaiele de la Petrila.
„Şi în vis îmi amintesc. Tot timpul Visez că lucrez în mină, căutând un loc de muncă, nu-l găsesc. În tot timpul”, încheie Ilie Stoian povestea sa de la Mina Petrila.
Bogdan Bujor, fostul director post-decembrist de la Mina Petrila, şi şeful despre care Stoian spune că avea mare respect faţă de mineri, a lansat o provocare literară prin cartea sa „Cărbunele – ultima falie”, lucrare care se doreşte a fi un lămpaş al istoriei contemporane pe meleagurile de pe Jiul de Est.
Ramona ROȘULESCU
