DISTRIBUIȚI

Femeile nu trebuie obligate să iasă la pensie doar la 65 de ani, ci stimulate să lucreze până la această vârstă, dacă pot, susține senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochițoiu, care nu este de acord cu egalizarea vârstei de pensionare dintre femei și bărbați.

Vochițoiu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Petroșani, că nu este de acord cu egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, declarând că va face totul pentru ca acest proiect să nu fie adoptat de actualul Parlament.

”Egalizarea vârstei standard de pensionare pentru femei și bărbați este un subiect cu care eu nu am fost de acord nici pe vremea doamnei Câmpeanu și nu sunt de acord nici astazi. Eu nu sunt de acord ca femeile din România să fie pensionate la doar 65 de ani obligat. Avem soluții alternative. Și alte state europene își pun problema sustenabilității sistemului de pensii, dar în alte state civilizate lucrurile spun așa: o femeie dacă vrea să meargă la muncă după 60-62 de ani, care este vârsta de pensionare, poate să meargă până la 65 de ani dar obține un beneficiu, obține 10-15 la sută la salariu, un stimulent, pentru că se forțează și merge la serviciu până la 65 de ani. Dar mersul la serviciu este opțional și stimulat prin acest spor salarial. Ce a făcut madame Câmpeanu, ea însăși pensionar,  este ceva și ilegal cred eu și imoral. Să vii și să spui obligatoriu în România toate femeile trebuie să meargă la muncă până la 65 de ani, cu asta eu nu pot să fiu de acord”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu.

Potrivit sursei citate, deși statul român recunoaște faptul că femeile și bărbații de peste 45 de ani își găsesc cu greu loc de muncă, nu face altceva decât să îngreuneze piața forței de muncă.

”Eu știu că o femeie, chiar și un bărbat are o problemă de angajare de la 45 de ani în sus și este recunoscut de statul român ca fiind grup vulnerabil. În loc să stimulăm ocuparea forței de muncă aruncăm o nerealizarea a sistemului public de ocupare tot în cârca cetățeanului român. Rămâne o femeie șomer la 63 de ani, cine o angajează. Voi face toate demersurile și am făcut deja ca aceste lucruri să nu fie acceptate de actualul sistem legislativ”, a mai spus Vochiţoiu.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, săptămâna trecută, proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Proiectul Guvernului urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Anterior, Senatul a adoptat proiectul.

Mihaela MIHAI

 

Comenteaza

Comenteaza